FESTIVALUL NAȚIONAL DE DRAMATURGIE ”GOANA DUPĂ FLUTURI”

1005 0

Festivalul Național de Dramaturgie “GOANA DUPĂ FLUTURI” în memoria regretatului scriitor BOGDAN AMARU, originar din Budele, comuna Tetoiu, județul Vâlcea va avea loc în perioada 9 – 11 iulie 2021, la Rm.Vâlcea și Tetoiu, sub semnul unei ediții aniversare: Goana dupa fluturi – 10.

Anul acesta festivalul va fi organizat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și Teatrul “Anton Pann”, sub patronajul și cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, în parteneriat cu Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Dramaturgilor Români, Societatea Tinerilor Creatori și Artiști Vâlcea, Primăria și Consiliul Local comuna Tetoiu.

Inițiatorul acestui festival este cunoscutul dramaturg Doru Moțoc, cu piese puse în scenă în țară și în străinătate, autorul celebrelor „Zborul – ce fericire” „Undeva o lumină” sau „La Colorado, aproape de stele”, creator al conceptului de „teatru imaginativ”, teatrul fără didascalii… și Mihaela Deaconu, secretar literar, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, coordonatorul festivalului , care au investit enorm în această poveste dedicată lui Bogdan Amaru și, odată la doi ani, aduc în superba curte a casei memoriale din Budele, Tetoiu și la Teatrul ”Anton Pann” din Rm.Vâlcea, oameni din teatru ( regizori, critici de teatru, dramaturgi, cronicari dramatici) care să premieze cele mai bune texte și să discute despre dramaturgia românească.

La Concursul de texte dramatice s-au înscris anul acesta peste 41 de concurenți cu peste 50 de lucrări, care vor fi apreciate de juriul festivalului alcătuit din personalități ale vieții teatrale:

Președinte :

  • EMIL BOROGHINĂ- Director Fondator al Festivalului Internațional Shakespeare președinte al Fundației „William Shakespeare”, Craiova

Membri:

  • MIHAI LUNGEANU – regizor, Teatrul Național Radiofonic București
  • MATEI VARODI- regizor, director artistic al Teatrului “Al.Davila” Pitești
  • EDITH NEGULICI- dramaturg, secretar literar Teatrul Evreiesc de Stat București
  • DORU MOȚOC, dramaturg, directorul Festivalului
  • MIHAELA DEACONU, secretar literar CJCPCT Vâlcea

Programul festivalului cuprinde trei zile în premieră pentru Vâlcea și vâlceni:

– ziua de vineri, 9 iulie 2021 este dedicată etapei finale de jurizare a concursului de texte dramatice

– ziua de sâmbătă, 10 iulie 2021, la Teatrul ”Anton Pann” începând cu ora 17,00 vor avea loc evenimentele prilejute de cea de a X-a ediție a Festivalului Național de Dramaturgie ”Goana după fluturi”: deschiderea oficială cu alocuțiuni din partea managerilor Alin Pavelescu și Octavian Costin, Emil Boroghină (președintele juriului), urmată de gala ”Goana după fluturi – 10” cu premierea a 10 oameni de suflet, prieteni ai festivalului, 10 dramaturgi, 10 piese de teatru și lansarea Antologiei teatrale ”Goana după fluturi” vol.8, Editura ”Patrimoniu”, Rm.Vâlcea, 2021, prezentate de Mihaela Deaconu, secretar literar și coordonatorul festivalului, urmată de Spectacolul de teatru ”MARINA ȘI ULAY” de Edith Negulici, oferit de Teatrul Evreiesc de Stat ( manager: Maia Morgenstern) și Teatrul Dramaturgilor Români (manager: Marius Bodochi) în regia și scenografia: Alexandru Nagy

Marina:Alina Tomi; Ulay: Darius Daradici

Performeri: Alina Tofan, Răzvan Omotă

Liviu Alecu ( șef serviciu tehnic),

Daniel Iancu și Marius Vasiloiu (videoproiecție),

Daria Martău ( sufleor) și Florin Cîrstea ( maestru sunet)

iar în incheiere, proiecția filmului: ” Capșa, cafenea cu genii și tutun” in memoriam Bogdan Amaru,

Regia și interpretarea: Liana CeterchiScenariul: Edith Negulici

-ziua de duminică, 11 iulie 2021 în superba curte a Casei Memoriale ”Bogdan Amaru” din Budele, Tetoiu și la Biserica Nenciulești din comuna Tetoiu, oameni din teatru ( regizori, critici de teatru, dramaturgi, cronicari dramatici), organizatori, oameni de cultură și artă se întâlnesc la un pelerinaj și slujbă de pomenire la mormântul dramaturgului, oficiată de pr. Ștefan Nicolae, alocuțiuni ale primarului Viorel Herăscu și viceprimarului Ramona Tuță, anunțarea câștigătorilor la ediția a X-a și premierea celor mai bune texte, la care participă membrii juriului, scurtă evocare Bogdan Amaru prezentată de ing.Nicolae Petre și și un spectacol artistic prezentat de elevii Școlii Gimnaziale Țepești, conduși de prof. Victor Boboc, directorul școlii.

Cu astfel de premiere la Rm.Vâlcea, s-a trecut la o nouă etapă a promovării dramaturgiei românești. Da, dramaturgii intră în sălile de teatru și da, regizorii citesc dramaturgie românească, un interes reciproc, așa cum dramaturgul Doru Moțoc găsește soluții și afirmă cu optimism: ”Da, cred din toată inima în dramaturgia românească. Și cred că dacă ne-am permite luxul unor cheltuieli de reprezentare mai susținute, îndeosebi în marile orașe, dacă editurile ar da o mai mare atenție publicării literaturii dramatice și, mai ales, dacă ar exista o lege a teatrelor care să reînființeze secretariatele literare în adevăratul lor sens, lucrurile ar sta altfel”.

Așadar, dragi vâlceni, vă invităm la ”GOANA DUPĂ FLUTURI”!

(Sursa: Centrul Creației Vâlcea)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *