Senator Claudia Mihaela Banu, bilanț la șase luni de activitate

391 0

Au trecut 6 luni din mandatul de senator. Pentru că am promis transparență șicomunicare eficientă, am decis să vă supun atenției o sinteză a activității mele parlamentare.

 

Astfel, 17 propuneri de modificări legislative, din care unatransformată în lege, 4 declaraţii politice, 15 întrebări adresate membrilor guvernului sunt coordonatele primei sesiuni parlamentare ce tocmai s-a încheiat. După aceste prime 6 luni de mandat aş dori să precizez că, în general, apreciez pozitiv disponibilitatea actualului cabinet în a rezolva problemele sesizate şi promptitudinea explicaţiilor primite. Subliniez că în general, pentru că nu pot trece cu vederea lipsa răspunsului Ministerului Economiei legat de problema persoanelor strămutate de la Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, o întrebare adresată din luna februarie, reluată în luna aprilie şi rămasă fără răspuns până azi. E o întrebare pe care însă o voi adresa, din nou, în luna septembrie.

 

La capitolul proiecte legislative, din cele 17 propuneri mi-aş dori să readuc în discuție 4 iniţiative ale căror semnatar sunt şi pe care sper ca toţi factorii implicaţi să le susțină pentru transformarea lor în legi, așa cum de altfel am reușit cu L67/2021 (s-a concretizat prin adoptarea Legii nr.186 publicata in M.O. nr.657/02.07.2021) care aduce modificări esenţiale Codului Penal precum imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru infracțiunile de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile: sclavia, traficul de persoane, traficul de minori și proxenetismul, infracţiunile de agresiune sexuală, tortura și pornografie infantile.

 

Așadar:

L108/2021privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care va crea un cadru eficient de simplificare a procesului de obținere a unor servicii publice. Va fi introdusă reglementarea ca instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale să nu aibă dreptul să solicite persoanelor fizice sau juridice, in vederea soluționării unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.

L107/2021 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan care elimină bariere birocratice ridicate de modificările din 2020 prin simplificarea procedurilor.

L261/2021 Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, astfel încât respectarea legii tranparenței decizionale nu va mai fi opțională pentru reprezentanţi ai administrației locale.

L215/2021 Propunere legislativă pentru modificarea art.18 din Legea nr.168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare care elimină condiționarea acordării indemnizației lunare urmașilor și părinților eroilor căzuți la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câștigul salarial mediu brut.

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *