Trofeul Vânturarița și Rucsacul cu cântece: munte, soare, cântece, veselie, prietenie. Extraordinar!

713 0

Între 30 – 31 iulie – 1 august, Brezoiul Lumii a găzduit un weekend dedicat muzicii folk, Rucsacul cu cântece, un festival cu și pentru munțomani! Și nu doar atât. Evenimentul a fost excelent completat de un altul, dedicat, de asemenea, iubitorilor muntelui, din toată țara: Trofeul Vânturarița.
Reputatul club montan vâlcean, ce însumează peste 30 de ani de activitate, a oferit prilejul, tuturor participanților de a fi împreună în cel mai potrivit cadru natural cu putință, la poalele munților și lângă păduri și râuri, chiar în oraș, pentru a petrece alte momente minunate la munte. Acum, totul este amintire, însă amintirile includ momente magice cu prietenii de peste tot, mai vechi, mai noi, fericirea de a împărtăți laolaltă cele mai intense trăiri și sentimente, bucuria de a participa la competițiile sportive organizate de club, de a cânta împreună arhicunoscutele cântece de munte sau folk, de a dansa, de a se bălăci și de a face drumeții în apropiere, Cascada Soruș fiind pe lista priorităților.

Iată cum, dacă peisajul feeric este completat de muzică bună, grupuri de prieteni reuniți laolaltă și o atmosferă de entuziasm, tihnă, libertate și inspirație, înseamnă că avem toate ingredientele pentru un weekend reușit, ceea ce a și fost. Fantastic!

Grație organizatorilor, prin Mihai Răzvan Mugescu, și cu concursul Primăriei Brezoi, prin Robert Schell, participanții au beneficiat de gratuități legate de cazare și de intrare liberă la evenimentele desfășurate în imediata apropiere a taberei de corturi, foarte bine utilată, însă unii au preferat să se bucure de confortul unei camere cu duș și cele necesare, pe la pensiunile din apropiere.

Nimeni nu s-a plictisit. De la Vânturarița au participat cei din garda veche, cu vechime în ale muntelui, dar și noii membri ai clubului, niște tineri foarte frumoși, foarte entuziaști și foarte veseli, care s-au distrat de minune și au avut grijă ca și oaspeții lor să se simtă foarte bine.
Sâmbătă seara, surpriza a fost întregită odată cu apariția unui numeros grup de angajați ai Chimcomplex – fostul Oltchim, care, la rândul lor, au sărbătorit momente speciale, și astfel, toată lumea s-a bucurat de muzică și de clipe frumoase.

Ce s-a revărsat din Rucsacul cu cântece?
Păi, multă veselie și muzică de munte, muzică faină, cântece știute și intonate de zeci de ori, de toți montaniarzii. Au venit, de la mare, de la munte, de la șes și din alte orașe ale țării, trupe sau interpreți mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar care au creat o atmosferă aparte: Vocelis, Tică Lumânare, Iulia Caraiman, Țapinarii, Walter Chicolescu, Adrian Sărmășan, Daniel Făt, Mădălina Amon, Titus Constantin, CaleNdar, Iulian Timar (Yoyo), Trupa Om Bun, Dorel Ciot (Piticu)- care a făcut senzație o seară întreagă cu chitara sa magică, Ionel Eremia, Corina și George Nica, Marcel Bălan Trio, Cuarț, Raluca Manea, Nechita Corneliu, Costică David, Marius Coșerariu, Puiu Cazan, Florian Jianu. ȘI nu în ultimul rând, trupele vâlcene FOLK2ROCK, Nu Face Nimic și Edi Țapu cu Alin Diodă, cel cu Casa Veche.
Duminică a a vut loc mica festivitate de premiere a câștigătorilor Trofeului Vânturarița, apoi, cei prezenți s-au împărțit pe tabere, fie pentru a urca, pe Ciunget, la Cabana Plaiul Poienii și pe Drumul Strategic, până la Fratoșteanu, ori pentru a face o balaceală cu chiote și sărituri, în cascadele frumoase de lângă Păscoaia, ori în Latorița sau Lotru. Evenimentul s-a încheiat cu o nouă rundă de concerte, foarte gustate de toată lumea.

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *