Deputat PSD Eugen Neață: Turismul vâlcean, în primul rând (6)

Suntem cu adevărat județul cu cele mai multe mănăstiri și schituri din România. Ele atrag anual foarte mulți pelerini și turiști din întreaga lume. Există printre vâlceni opinia că turismul monahal este cel mai popular dintre toate. Pe lângă pelerini, mănăstirile și schiturile vâlcene sunt vizitate de turiști interesați de istoria României și de arta veche a zugravilor de subțire și a maeștrilor iconari.
Nu sunt un cunoscător în domeniu, dar știu că s-au publicat multe albume de-a lungul timpului cu pictura de la Mănăstirea Hurezi și că biserica Arhiepiscopiei Râmnicului a fost pictată în perioada 1854-1855 de marele Gheorghe Tăttărescu, cel care ne-a lăsat, printre altele, și figura cea mai cunoscută a lui Nicolae Bălcescu. Mănăstirile și schiturile vâlcene sunt în egală măsură instituții de cult, monumente istorice și depozite de informații vii despre istoria veche a românilor și a conducătorilor lor. Ctitorii mănăstirilor și schiturilor vâlcene sunt figuri legendare ale poporului român, de la Mircea cel Bătrân la Constantin Brâncoveanu și de la fruntași și gospodari ai localităților vâlcene, la călugări și preoți obișnuiți. De la ctitorii lor, mănăstirile și schiturile vâlcene au adus până la noi poveștile trecutului și speranța în viitor.
Nu cu multe zile în urmă, la invitația Înaltpresfințitului Varsanufie, arhiepiscop al Râmnicului, am participat la evenimentele organizate la Mănăstirea Sfântul Pantelimon din Drăgășani. Ctitorii acesteia au dat multă importanță serviciilor de găzduire pe care le oferă lăcașul de cult, tocmai pentru a-i încuraja pe pelerini și pe turiști să petreacă mai mult timp în mănăstire și în regiunea turistică Drăgășani.
Știu că multe alte mănăstiri vâlcene, modernizate în ultimele decenii, au ținut cont de creșterea capacității de găzduire. De-a lungul întregii noastre istorii, lăcașurile de cult au avut disponibilitatea de a găzdui și de a proteja pe cei care le-au trecut pragul. Turismul monahal cunoaște acum o creștere fără precedent, cu beneficii morale, culturale și, desigur, economice foarte importante pentru toată lumea. În general, comunitățile aflate în proximitatea mănăstirilor și schiturilor din România au înflorit împreună cu imaginea publică a lăcașurilor de cult și a capacității mănăstirilor de a-i găzdui pe pelerini și pe turiști.