Paul Everac

545 0

Dramaturgul, prozatorul şi eseistul Paul Everac (pseudonim al lui Petre Constantinescu) s-a născut la 23 august 1924, la Oradea.

A făcut studii de drept (licenţa în 1947) şi de filosofie (1948) la Universitatea din Bucureşti.

Între 1948 şi 1958, a fost, pe rând, contabil, cantaragiu, muzeograf la Buzău şi Sighişoara (1951-1954), jurisconsult la Întreprinderea Forestieră din Mălini-Suceava (1954-1955), şef de protocol la Marea Adunare Naţională (1956-1958), potrivit „Dicţionarului General al Literaturii Român” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

A fost director general al TVR (ian. 1993-ian. 1994), director al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă ”Nicolae Iorga” din Veneţia (1995-1997).

A debutat, elev fiind, cu poezia „Toamnă”, în Revista „Hotarul” din Arad (1936).

Cea dintâi piesă tipărită a fost volumul ”Logodnă” (1962). Au urmat ”Cântec din fluier” (1963), ”O întâlnire neobişnuită” (1964) ş.a. În dramaturgie s-a remarcat prin 120 de lucrări, debutul constituindu-l piesa ”Poarta” (1959), reprezentată pe scena Naţionalului ieşean.

Printre piesele pe care le-a publicat după debut se numără: ”Ferestre deschise” (1959), ”Explozie întârziată” (1959), ”Ştafeta nevăzută” (1959), ”Un pahar cu sifon” (1979), ”Salonul” (1983), ”Cartea lui Ioviţă” (1981), ”Un fluture pe lampă” (1982) ş.a., dramaturgul ajungând unul dintre cei mai jucaţi autori români.

Cele mai importante lucrări dramatice ale sale sunt adunate în volumele „Cinci piese de teatru” (1967), ”Teatru” (1975), ”Viaţa lumii” (1982), ”Parabole dramatice” (1983), ”Aventura umană” (1989).

Printre volumele de eseuri şi proză satirică scurtă semnate de Paul Everac se numără: ”Reflecţii despre inteligenţă” (1967), ”Don Juan din Grădina Icoanei” (1968), ”Dialoguri contemporane” (1971), ”Încotro merge teatrul românesc? ” (1975), ”Şedinţa balerinelor” (1978), ”Don Juan din Grădina Icoanei” (1968), ”Funigei peste Alpi” (1987).

După 1989, i-au mai apărut volumele: ”Câteva feluri de dragoste” (roman, 1993), ”Câteva feluri de moarte” (nuvele, 1993), ”Reacţionarul” (eseuri politice, 1992), ”Mic Breviar despre lume şi viaţă” (eseu filosofic), ”La poarta din dos a Europei” (tablete, 2000), ”Revelionul” (volum memorial, 2000), ”Construim cu succes elitismul unilateral dezvoltat” (tablete, 2006).

A publicat şi volumele de poezii: ”Nevolnice tâlcuri şi rime” (2006) şi ”Acomodări: poeme, poezii, cuplete” (2009). Este autorul mai multor scenarii radiofonice şi de televiziune, semnând cinci scenarii de film.

A fost distins cu Premiul Ministerului Culturii (1959), Premiul ”Vasile Alecsandri” de creaţie populară, Premiul ”I.L. Caragiale” al Academiei Române (1973), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976), al Uniunii Scriitorilor (1968, 1971, 1980). Este de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România.

La 17 noiembrie 2012, a apărut volumul ”In memoriam Paul Everac – ultimul gong”, coordonat de Ion I. Brătianu. Moldovei, Chişinau / R. Moldova (2001), Premiul „Lascăr Vorel” pentru pictură al Bienalei „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ (2005), Premiul UAP – Pictură, Bienala de Artă Plastică Lascăr Vorel, Piatra Neamţ, România (2009), potrivit sursei amintite.

Scriitorul a murit la 18 octombrie 2011.

 

(Sursa: AGERPRES)

Corina Enache

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *