Zi istorică! Premieră medicală post-revoluționară!

1176 0

Încep lucrările la prima Clinică de Radioterapie și Imagistică din Vâlcea, o clădire nouă, care va fi construită în curtea Maternității

Astăzi, 25 august 2021, au fost demarate lucrările la Clinica de Radioterapie și Imagistică.
Realizarea acestei investiţii, cu o valoare estimată de aproape 8 milioane de euro, este un nou pas logic, natural, al unui proces inițiat prin aprobarea în unanimitate de către consilierii județeni a concesionarii unui teren viran, neutilizat în prezent, din curtea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea.

Potrivit informațiilor furnizate de investitor, noul centru va oferi servicii medicale de diagnosticare, monitorizare evoluţie boală şi tratament, de nivel european, servicii medicale care vor putea fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin Programul Naţional de Oncologie.

Un alt avantaj îl reprezintă crearea de noi locuri de muncă, atât cu caracter temporar (pe parcursul derulării investiţiei), cât şi cu caracter permanent (pe durata existenţei unităţii medicale), pentru că aici vor lucra medici, fizicieni, asistenți medicali, infirmiere, dar și personal administrativ şi de curăţenie.

Termenul prevăzut în autorizația de construire este de 24 de luni. După finalizarea construcției, clinica va fi dotată cu aparatură de radiologie și echipamente medicale de înaltă performanță: mamograf, RMN, scintigrafie/SPECT-CT, accelerator liniar etc..

Articole asemănătoare

Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., constructorii care vor realiza lucrările Secțiunii 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești. Am discutat despre comandamentele lunare pe care le vom face împreună, începând din luna martie, despre avizele și autorizările pe care aceștia sunt pe cale să le obțină, precum și despre sprijinul legal permanent pe care am fost și sunt pregătit să îl ofer, din punct de vedere instituțional. De asemenea, am vorbit despre cutremurul devastator care a luat mii de vieți în țara lor și a lăsat fără adăpost zeci de mii de oameni și mi-am exprimat compasiunea față de poporul turc, care trece prin momente extrem de grele. Le-am transmis condoleanțele mele pentru suferințele pricinuite de această dramă și mă rog să treacă cu bine peste această grea încercare a vieții. Suntem alături de ei, de reprezentanții grupului industrial Coskunoz (care investeşte în construcţia unei fabrici la Drăgăşani), precum și de toți investitorii turci din județul Vâlcea și din România. ♦️În cursul zilei de astăzi mă voi deplasa la București, unde voi fi și mâine, pentru mai multe întâlniri la nivel guvernamental, în vederea rezolvării unor probleme importante pentru județul nostru. Voi reveni cu detalii! O zi bună vă doresc!

Postat de - 8 februarie, 2023 0
Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *