Drum lung…. birocrație…. dar până la urmă luăm bani europeni pentru cel mai lung drum din județ!

787 0

Astăzi, am semnat un nou contract, care înseamnă primii pași în vederea atragerii de bani europeni pentru modernizarea DJ 676 Cerna (Vaideeni) – Slătioara Stroești – Copăceni – Lăpușata – Roșiile – Tetoiu -Irimești (DJ 643).

Până vom reuși să accesăm fondurile europene, trebuie să facem studii de teren, expertize tehnice, documentație DALI.

Astăzi, prin semnarea acestui contract vom aloca suma de 706.496,00 lei (fără TVA), pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice, termenul prevăzut în contract fiind de 5 luni.

Noi am mai asfaltat, pe banii Consiliului Județean, cca 18 km, însă ne dorim modernizarea acestui drum, în totalitate, cu fonduri europene.

DJ 676 traversează 8 comune, fiind cel mai lung drum judeţean din Vâlcea (cca 76 km).

Articole asemănătoare

Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S., constructorii care vor realiza lucrările Secțiunii 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești. Am discutat despre comandamentele lunare pe care le vom face împreună, începând din luna martie, despre avizele și autorizările pe care aceștia sunt pe cale să le obțină, precum și despre sprijinul legal permanent pe care am fost și sunt pregătit să îl ofer, din punct de vedere instituțional. De asemenea, am vorbit despre cutremurul devastator care a luat mii de vieți în țara lor și a lăsat fără adăpost zeci de mii de oameni și mi-am exprimat compasiunea față de poporul turc, care trece prin momente extrem de grele. Le-am transmis condoleanțele mele pentru suferințele pricinuite de această dramă și mă rog să treacă cu bine peste această grea încercare a vieții. Suntem alături de ei, de reprezentanții grupului industrial Coskunoz (care investeşte în construcţia unei fabrici la Drăgăşani), precum și de toți investitorii turci din județul Vâlcea și din România. ♦️În cursul zilei de astăzi mă voi deplasa la București, unde voi fi și mâine, pentru mai multe întâlniri la nivel guvernamental, în vederea rezolvării unor probleme importante pentru județul nostru. Voi reveni cu detalii! O zi bună vă doresc!

Postat de - 8 februarie, 2023 0
FacebookTwitter Marți, 7 februarie, m-am întâlnit la Consiliul Județean Vâlcea cu reprezentanții MAPA INSAAT VE TICARET A.S. și ai CENGIZ…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *