Aș putea spune că influența mea provine de la vitrinele librăriei Gallimard din Paris.
Sunt aici cele mai frumoase cadouri, bijuteriile mele, pe care sunt fascinat să le privesc și să le cumpăr. Standurile, acele rafturi pline de cărți, sunt misterioase pentru mine. Copertele unice, bej-roz cu marginea lor simplă, care le sporesc apartenența la artă, le fac să arate ca niște tablouri rare. Sunt fascinat de culoarea lor, de prospețimea lor, de strălucirea lor, de valoarea lor, de magnetismul lor. Este semnul divinității exaltate într-un mic creator de litere, care se retrage în fața unei cetăți de cuvinte și idei, de nenumărate ori. Astăzi a apărut o carte pe care poate, inconștient, o așteptam: Chevreuse, de Patrick Modiano. Autorul francez, 100% parizian, mă atrage cu universul său literar intuiționist, existențialist, proustian, parizian și mă influențează prin puterea sa de a scrie, prin succesul artei, datorită unei opere titanice de creație.
Evident, desigur, voi cumpăra cartea în câteva zile, când voi fi la Paris. Sunt doar un cititor umil care își proiectează visele, memoria incandescentă, pe portalul inefabil al scrierii. Memoria involuntară este ceva care mă emoționează, mă deranjează în nopțile înstelate sau furtunoase, mă trezește și apoi mă împinge spre caietul meu roșu cu intenția de a scrie ceea ce văd, ce mă impresionează și ce este de durată, pentru a pastra inefabilul. Până atunci, am citit interviul autorului cu editorul Gallimard și aprecierile media.
Locuri, nume, epoci … Memoria și visele fac parte din această poveste, unde se naște vocația scriitorului a cunoscutului Jean Bosmans. Istoria climatului, istoria învățării, Chevreuse este și povestea unei vocații de scriitor, spune Nathalie Crom, în Télérama.
Poate că Modiano nu a fost niciodată atât de aproape de Proust: nu prin formulare, ci în acest mod special de a spune – de a redescoperi – timpul său pierdut. Chevreuse este o carte de reuniuni: cele pe care le trăim aproape întotdeauna citind pe Modiano, care continuă să răspândească urmele lucrărilor sale din trecut și ne dă acest sentiment ciudat, în cele din urmă, de a ne reconecta cu o lume pe care nu știm exact dacă l-am trăit sau dacă l-am visat, așa cum spune Fabrice Gabriel în Le monde des livres.
Premiul Nobel pentru literatură este distincția care îi încununează creația în 2014, scriitorul ne oferă astăzi un thriller mental înfășurat în muzica sa personală, într-un nou roman labirintic, în care personajele feminine conduc calea, așa cum aproape sugerează jurnaliștii Gilles Chenaille, Marie Claire.
Stilul lui Modiano se compune dintr-o multitudine de voci care evocă amintirea unui copil pierdut în lumea adultă, care înțelege diferit dimensiunile locurilor, spațiul în care trăiește și care se schimbă atunci când părăsește aceste locuri. , cuvintele sale sunt cele de incertitudine, acest autor nu are egal în învăluirea poveștilor pe care le spune. Întreaga întreprindere romantică a autorului este o mașină a timpului, așa cum comentează Étienne de Montety în Le Figaro Littéraire.
Patrick Modiano este deci un autor umanist? Idealist? Intelectual? Existenţialist? Proustian? Romanele și scrierile sale creează un model de analiză subtilă și intelectualizare a operei de artă, așa cum face Marcel Proust? Caracterul său principal se relevă în relația sa cu timpul, ilustrând prin mărturisirea epică concepția despre timp și trecerea sa, concepțiile filozofice și teoriile științifice despre viață, rolul scriitorului, în lume?
Chevreuse, romanul publicat astăzi, 7 octombrie 2021, Colecția Blanche, Gallimard, Publicație: 07-10-2021, 176 pagini, 140 x 205 mm, Tipărire finalizată: 01-09-2021, Gen: Romane și povești Categorie> Sub -categorie: literatură franceză> Romane și povești
Perioada: secolele XX-XXI, ne vorbește despre fluxul vieții, al memoriei și al uitării. „Cu Modiano, există întotdeauna efectul stimulant al fantomelor și ghicitorilor din trecut, cu atât mai bine le boxezi, le pui pe hârtie, de preferință în dezordine. În primul rând, se creează un joc de situație și protagoniști, naratorul încearcă să câștige mâna timpului și să respingă umbrele amenințătoare care au apărut din trecut. Suntem prinși în această spirală delicioasă, care joacă pe mai multe dimensiuni, așa cum sugerează Frédérique Roussel în comentariul ei despre Éliberation.
Am citit primul fragment al cărții: Bosmans s’était souvenu qu’un mot, Chevreuse, revenait dans la conversation. Et, cet automne-là, une chanson passait souvent à la radio, interprétée par un certain Serge Latour. Il l’avait entendue dans le petit restaurant vietnamien désert, un soir qu’il était en compagnie de celle que l’on appelait «Tête de mort ». Douce dame Je rêve souvent de vous…
Si textul de pe coperta IV: „Dacă harta personalului i-a contrazis amintirea locului, a fost, fără îndoială, că a făcut mai multe vizite în regiune în diferite perioade ale vieții sale și că timpul a trecut. A ajuns să scurteze distanțele. . Mai mult, s-a spus că gardianul castelului Mauvières locuise odată în casa din strada du Docteur-Kurzenne. Iată de ce această casă fusese întotdeauna pentru el ca un post de frontieră, strada du Docteur-Kurzenne marcând marginea unei moșii sau mai bine zis a unui principat de păduri, iazuri, păduri, parcuri, numit: Chevreuse. Încerca să adune un fel de hartă a personalului în felul său, dar cu găuri, spații libere, sate și drumuri din spate care nu mai existau. Călătoriile i-au revenit încetul cu încetul. Una dintre ele, în special, părea destul de precisă. O călătorie cu mașina, pornind de la un apartament lângă Poarta d’Auteuil. ”
Descopăr esența romanului citind, în profunzime, interviul pe care autorul îl acordă editorului. Interviul constă din 7 întrebări interesante care surprind problemele romanului, contradicțiile personajelor, tehnica, subtilitățile stilului. Răspunsurile sunt scurte și luminează și fragmentează anumite momente ale subiectului cărții. Autorul începe cartea cu un motto, sau un citat, un fragment din Rainer Maria Rilke pe tema decolorării memoriei. La întrebarea: De ce această alegere, atunci când romanul pune în scenă amintirea care revine? Scriitorul explică faptul că în această poezie, Rilke povestește cum un copil se simțea în contact cu adulții, fără să înțeleagă pe deplin, în acel moment, ceea ce se întâmpla în jurul său. Bosmans, personajul din romanul său, are aceeași dificultate în a șterge amintirile unei anumite perioade din viața sa care reapare la suprafață. Bosmans, naratorul, evoluează într-un mediu ambiguu în care cineva „sună clopotul”, în care prezențele feminine sunt în același timp protectoare și amenințătoare. Este victima unei imagini bruste, dar și a propriei imaginații, care schimbă realitatea?
Bosmans, naratorul, operează într-un mediu ambiguu în care oamenii „sună clopotul”, în care prezențele feminine sunt atât protectoare, cât și amenințătoare. El este victima unei amenajări, dar și a propriei imaginații care alterează realitatea. Poate amândouă în același timp. Din întâmplare, cincisprezece ani mai târziu, Bosmans s-a trezit în prezența unor oameni cu probleme, care erau conștienți de anumite detalii neobișnuite ale copilăriei sale. Și de acolo, între ei și el se va juca un joc de pisică și șoarece. La fel de bine ne-am putea gândi că acești oameni sunt doar fantome care îi permit să-i reapărească amintirile, dar și să-i stingă imaginația.
În cele din urmă, nimic nu este pe deplin explicat. Autorul afirmă că o parte din propria noastră viață ne va fi pentru totdeauna necunoscută. Copilăria este adesea o perioadă din viața noastră care ne va rămâne parțial necunoscută și chiar enigmatică. Modiano menționează ca remarcă editorul, alternanța dintre zi și noapte, care pare să facă din același loc două locuri diferite. Aceasta este opoziția clasică vis-realitate. Bosmans își amintește de o perioadă din tinerețe când mergea într-o lumină care oferea oamenilor și străzilor o fosforescență foarte strălucitoare. Această lumină este, fără îndoială, cea a imaginației sale. Acești oameni și străzi ar fi putut părea foarte banale pentru altcineva decât el.
La întrebarea dacă acest roman are o dimensiune topografică, Modiano explică faptul că, de fapt, Bosmans evocă o hartă a personalului cu găuri, spații libere, sate și drumuri mici care nu mai există și că el crede că toți purtăm în noi harta unui provincie secretă pe care am uitat-o.
Există o întrebare interesantă pe care editorul o adresează autorului: „Ceasurile sunt foarte prezente aici, în special un anumit ceas cu cadrane multiple ale căror mâini se pot răsturna, cum te raportezi la aceste instrumente?” Scriitorul Patrick Modiano răspunde: „Ceasul cu cadrane multiple este o amintire foarte precisă a copilăriei mele. La fel ca în roman, proprietarul său mi-l împrumuta deseori, astfel încât să-l pun pe încheietura mâinii. ”
La sfârșit, întrebarea care este foarte interesantă pentru înțelegerea profundă a stilului noului roman al lui Modiano: Scrii „proza și poezia nu sunt făcute pur și simplu din cuvinte, ci mai ales din tăceri”. Ar putea fi aceasta cheia stilului tău? Și Modiano răspunde: Corecțiile pe care le fac unui manuscris nu sunt niciodată adăugiri, ci întotdeauna ștergeri și asta creează ceea ce s-ar putea numi goluri în liniște.
Elena Adriana Dobrinoiu – Entrepreneur, ecrivain
