De Sărbători, mai mult porc de import. Pesta face ravagii printre porcii românești

1038 0

Producătorii de carne de porc din România estimează că aproximativ 80% din carnea din magazine din această perioadă va proveni din importuri. Aceasta, deoarece se înregistrează pierderi semnificative din cauza pestei porcine africane (PPA), ca şi a vânzărilor necontrolate din piaţa micilor crescători.

Potrivit Agerpres, industria a pierdut numai în acest an peste 600.000 de animale din cauza PPA, porci care ar fi trebuit să acopere consumul intern în această perioadă specifică în care creşte consumul şi, implicit, şi cererea. Acestea au fost eutanasiate.

Conform datelor centralizate de Comisia Europeană, în jur de 93% din toate cazurile de pestă porcină africană din Europa sunt în România.

La finele lunii noiembrie, România înregistra 500 de focare active de pestă porcină africană, din care 17 erau în exploataţii comerciale. Un număr total de 310.393 de porcine erau afectate în focarele active.

Potrivit ANSVSA, din 2019 şi până în prezent au fost stinse 3.858 de focare de pestă porcină africană, dintr-un total de 4.358 confirmate în perioada menţionată la nivel naţional.

Crescătorii români au găsit tot felul de subterfugii să vândă carnea de porc ilegal, pentru a ieși în câștig.

În ceea ce priveşte preţul cărnii de porc din magazine, încă nu se poate face o apreciere, întrucât, carnea se vinde pe sortimente, iar la carcasă diferenţa este foarte mare faţă de cât primesc producătorii, de la 7.50 lei, la 11 , 12 și 14 lei, în magazine.

K.R

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *