„M-am născut iarna, la Sfîntul Andrei,
Cînd vîntu-n amurg şuiera prin ogradă.
Munţii ardeau în polei şi lumini,
Lupii spulberau scîntei din zăpadă.
Am strîns sănătate din cremenea neagră,
Din vîna de apă, ţîşnind încordat,
Şi bătrînii din sat cînd muriră,
Toate iubirile moştenire mi-au dat.” – Nicolae Labiş – „Începutul” (fragment)
Era noaptea de 21 spre 22 decembrie. Nicolae Labiş a murit, la doar 21 de ani, fără să înţeleagă cine şi de ce. Povestea acelei nopţi teribile de 9 spre 10 decembrie 1956, a rămas tulbure până astăzi. În aburii ei se amestecă imagini cu restaurantul Capşa, o misterioasă balerină rusoaică extrem de frumoasă, alcoolul, o linie de tramvai întunecată, o îmbrînceală a nimănui şi dinspre nicăieri şi centrul Bucureştiului de acum mai bine de jumătate de secol.
Copilăria și studiile
A fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini.
A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 – 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni, care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava. În mai 1951 a obținut premiul întâi, la Olimpiada națională de limba română care a avut loc la București, iar cu această ocazie câștigă admirația redactorilor revistei Viața Românească, care-i publică poezia Gazeta de stradă. În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar.
Activitate literară
La data de 15 septembrie 1952, Labiș a început să urmeze cursurile de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București, unde i-a avut ca profesori pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, iar printre colegi pe Florin Mugur, Lucian Raicu, Ion Gheorghe, Doina Sălăjan și Gheorghe Tomozei. Aici s-a impus, grație înzestrării sale poetice și intelectuale excepționale, ca lider de opinie. Deși a îmbrățișat, la început, ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, devenind o stea în cadrul partidului, în februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunii Tineretului Muncitor (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre comportamentul său și s-a decis expulzarea sa din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare.
La absolvire a fost angajat de către revista Contemporanul, apoi de Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său, Moartea Căprioarei, apare în Viața Românească în acest an. În anul 1956 participă la o conferință pe țară a tinerilor scriitori, publică două volume, Puiul de cerb și Primele iubiri, și pregătește pentru tipar cel de-al treilea volum, Lupta cu inerția, care-i va fi publicat postum în anul 1958.
Pasărea cu clonț de rubin…
În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore în compania unor cunoștințe și consumând țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a fost victima unui grav accident de tramvai. După ce i-a fost refuzată internarea la spitatele Colțea și Central, spre zorii zilei de 10 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență. Acolo, de pe patul de spital i-a șoptit un poem prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, poem care a fost inclus în volumul postum Lupta cu inerția:
“Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă…”
(Sursa: MIȘCAREA DE REZISTENȚĂ)
Corina Enache
