Sfânta Muceniță Filofteia

1179 0

Sărbătorită a doua zi după Sfântul Nicolae, la 7 decembrie, Muceniţa Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor pe care îi ajută să se căsătorească.

Există superstiţia ca de ziua Sfintei Filofteia nici pâinea nu trebuie s-o tăiem cu cuţitul: se rupe cu mâna, pentru a avea spor şi sănătate, scrie adevarul.ro. Sfânta Filofteia este numită şi „aducătoarea de ploi”, fiind considerată o sora îndepărtată a Sfântului Ilie.

Scrierile teologice consemnează mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiţia spune că, prin mijlocirea ei în faţa lui Dumnezeu, a plouat, iar roadele au fost bogate.

Cine este Sfânta Filofteia 

Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), într-o familie de ţărani. Este crescută în dreapta credinţă şi evlavie de mama sa, care moare când Filofteia era încă mică. Copila postea, asculta Scripturile, învăţa să-şi păzească neîntinată fecioria, iar mai presus de toate era foarte milostivă. 

Săvârşea cu statornicie şi răbdare toate faptele bune. După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia, astfel că o bătea şi o certa, pârând-o tatălui ei ca şi acesta să o certe.

Cu toate acestea, Filofteia nu se oprea din înfăptuirea binelui şi le împărţea săracilor şi flămânzilor hainele ei şi mâncarea pe care mama vitregă i-o dădea ca să o ducă la ţarină tatălui ei. Aflând de acţiunile ei şi văzând că le împărţea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti.

Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană, fata, care avea 12 ani, a murit pe loc.

Înspăimântat, ucigaşul a alergat în cetate şi le-a spus arhiepiscopului şi conducătorilor cetăţii ce nenorocire s-a întâmplat şi că trupul fetei este acoperit de o strălucire cerească. Aflând neaşteptata veste, arhiepiscopul, însoţit de mai-marii cetăţii şi de multă lume au pornit spre locul dramei cu multe lumânări aprinse, cu tămâie, rostind rugăciuni. Când au văzut că trupul copilei este învăluit de acea lumină dumnezeiască, s-au minunat cu toţii, lăudând minunea.

Apoi, împreună cu arhiepiscopul, cei veniţi au încercat să ridice trupul sfintei şi să-l ducă în cetate. Dar n-au putut să-l urnească din loc nici când au rostit multe rugăciuni şi s-au înspăimântat. Trupul ei era greu ca piatra.

Atunci, s-au gândit că aceasta poate vrea să se odihnească într-un anumit loc sfânt. De aceea, cei care-l ajutau pe tatăl Sfintei Filofteia să-i ridice trupul au început să numească nume de ţări, de mănăstiri şi de biserici rânduite în preajma locurilor natale, apoi şi pe cele existente peste Dunăre. Abia când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Târgul Argeşului, trupul ei a devenit mult mai uşor. Cei prezenţi, care asistau la ineditul eveniment, au trimis o scrisoare domnitorului Radu Vodă (cel care zidise acea biserică), vestindu-l că Sfânta vrea să se odihnească în acel sfânt lăcaş.

“Întru răbdarea ta ţi-ai agonisit plata ta, Fericită Filofteia, întru ispite neîncetat răbdând, în bătăi suferind, în necazuri binevoind, pe săraci miluindu-i şi pe flămânzi săturându-i; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, bună fecioară, să se mântuiască sufletele noastre.” (Sursa: REALITATEA.NET)

 

Corina Enache

 

 

 

Articole asemănătoare

Acțiuni I.P.J Vâlcea

Postat de - 27 mai, 2020 0
FacebookTwitter                         ACȚIUNE PE LINIE DE SILVICULTURĂ   La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combaterea Delictelor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *