Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea au aprobat astăzi, 9 decembrie 2021

440 0

INFORMARE DE PRESĂ

 

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea au aprobat astăzi, 9 decembrie 2021, prin Hotărârea nr. 83, aplicarea măsurilor pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 prevăzute în H.G. nr. 12423/08.12.2021 în toate localitățile din județ.

Astfel, potrivit hotărârii adoptate, la nivelul județului, purtarea măștii de protecţie va fi în continuare obligatorie doar în spațiile publice închise, în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în pieţe, târguri şi în spațiile deschise în care se formează aglomerație.

De asemenea, au fost eliminate interdicţiile de circulaţie a persoanelor pe timpul nopţii.

Organizarea şi desfăşurarea anumitor activităţi în spaţii închise sau deschise cum sunt: competițiile sportive, cinematografele, spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale, cursurile de instruire, inclusiv cele de formare profesională care necesită activităţi practice, workshopurile, conferinţele, precum şi cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, sunt permise până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5:00-22:00. Accesul la aceste activități se face în baza certificatului verde (persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și în baza prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

De asemenea, va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5:00-22:00 activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor (atât în interiorul clădirilor, cât şi la terase), a sălilor de sport şi/sau fitness, a piscinelor interioare, a sălilor de jocuri, a locurilor de joacă pentru copii, precum și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc. Accesul este permis persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum și celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.

În cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp este permis accesul tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu condiția asigurării unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi afişarea la intrarea în spaţiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă

În perioada 24-25 decembrie și în perioada 31 decembrie – 1 ianuarie, activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor, precum şi la terase va fi permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, fără restricţii privind intervalul orar. Acesul este permis doar persoanelor care fac dovada fie a vaccinării cu schemă completă, fie a trecerii prin boală în ultimele șase luni sau a testării (prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test rapid antigen nu mai vechi de 48 de ore).

De asemenea, sunt permise evenimentele organizate în aer liber în perioada 31 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022, fără restricţii privind numărul de persoane şi intervalul orar, cu purtarea măştii de protecţie, precum şi cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2.

Precizăm că activitatea în baruri, cluburi și discoteci este în continuare suspendată.

Hotărârea nr. 83 poate fi consultată pe site-ul ISU Vâlcea: http://www.isuvl.ro/03.%20Interventie/CJSU/Hotarari%20CJSU.html.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *