“Cele Trei Grații”, la Teatrul ARIEL

122 0

„Această piesă este despre toată lumea. Despre ceea ce ne așteaptă pe toți. Niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt. Iar vârsta nu este o piedică în căutarea iubirii și a fericirii. Piesa e foarte amuzantă și puțin tristă în același timp, dându-ne astfel un motiv să râdem cu poftă, dar și să reflectăm asupra vieții noastre. Mi-aș dori ca publicul să se îndrăgostească de personajele acestei piese și să empatizeze cu ele,” a spus dramaturgul Valentin Krasnogorov.

„Piesa vorbește despre drama, îmbrăcată în accente de comedie, a unor femei trecute de 50 de ani.  Am vrut să fac un spectacol despre singurătate și sentimentul de irelevanță pe care îl simt oamenii într-o societate în continuă schimbare, mai ales după ce trec de o anumită vârstă. Fiind un text realist, am păstrat intenția autorului de a face din spațiu un living din zilele noastre. Am intervenit ușor lucrând la cromatică folosind ideea culorilor de toamnă, personajele spunând că sunt în toamna vieții lor.Ce am reușit este să construim un spectacol care să răspundă acestor temeri oferind ca soluție dialogul și prietenia,” potrivit regizorului Vlad Popescu.

O oglindire reală cu tente romantice, comice dar și dure a realității zilelor noastre – condiția femeii de  peste 50 de ani. O realitate cu care ne confruntăm multe dintre noi, căutând drumul și sperând că viața poate fi frumoasă în continuare.

Femei singure, femei care trebuie sa își ajute familia, șomere, văduve, care au însă sufletul plin de frumos și căldură, de dorința de a dărui dar și de a primi dragoste, afecțiune, protecție.

Am asistat cu mare plăcere la o comedie spumoasă susținută cu talent și dăruire  de cele trei actrițe ale Teatrului ARIEL : Julliet Attoh, Camelia Constantin și Mădălina Floroaica care ne-au încantat ca de fiecare dată, îndrumate de regizorul Vlad Popescu.

Un spectacol de comedie plin de sensibilitate despre micile probleme care apar atunci cand sufletul aleargă mult mai iute decât trupul, iar speranța are de luptat cu inerția, cu tabieturile și cu oglinzile strâmbe ale neîncrederii în sine.

Dincolo de poveștile pe cât de comice, pe atât de profund umane ale personajelor lui Valentin Krasnogorov, cunoscut dramaturg rus, spectacolul  reprezintă, în egală măsură, un proiect teatral curajos, adaptat zilelor noastre.

Sâmbătă, 18 decembrie  a avut loc  AVANPREMIERA spectacolului iar duminică, 19 decembrie – PREMIERA, la Cinema „Geo Saizescu”.

 

 

Autor Valentin KRASNOGOROV
Traducere Elvira RÎMBU
Regia și scenografia Vlad POPESCU
Coregrafia Mădălina FLOROAICA

* * *
Distribuția (după personaje):
Ina – Julliet ATTOH
Larisa – Camelia CONSTANTIN
Maia – Mădălina FLOROAICA

 

Echipa tehnică:
Light design: Ionuț Marinache
Sound design: Liviu Toma
Artist plastic – Butaforie: Diana Mitulescu
Artistist plastic – Costume: Carmen Prodan
Recuziter: Valentin Cîrciumaru
Costumieră: Anca Șerban
Mașiniști: Adrian Petrescu, Nicolae Arniceru
Regizor tehnic: Claudia Neacșu, Cristi Bunescu

(Sursa: Teatrul Municipal „ARIEL”)

 

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *