Guvernul, producătorii agricoli și retailerii caută soluții pentru ca economia să funcționeze în parametri buni

1120 0

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit recent cu o delegaţie a producătorilor agricoli şi retailerilor din România, pe mai multe teme, cum ar fi, evoluția pandemiei, efectele creşterii preţurilor pe piaţa energetică, nevoia de asigurare a unui mediu predictibil pentru funcţionarea firmelor, susţinerea producătorilor agro-alimentari şi a industriei alimentare.

Executivul are în vedere necesitatea corelării măsurilor de protecţie a populaţiei împotriva pandemiei COVID-19 cu cele de susţinere a unui mediu economic competitiv, care să permită derularea afacerilor şi asigurarea locurilor de muncă.

Au fost luate o serie de măsuri, de către Guvern, în scopul limitării efectelor creşterii preţului la energie: preluarea impactului pe care cetăţenii îl resimt ca urmare a crizei energetice asigurarea de condiții pentru ca economia să-şi continue activitatea în condiţii eficiente. Au participat reprezentanți ai Guvernului, precum și ai producătorilor agricoli şi retailerilor –  membri ai Consiliului Director ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, AMRCR, de la Consiliul Director al Federaţiei Patronale a Reţelelor de Comerţ, ai Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară Asociaţiei Române a Cărnii, Asociaţia Forţa Fermierilor și Clubului Fermierilor Români.

M.R.

Articole asemănătoare

Strigăt de disperare al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea

Postat de - 7 aprilie, 2020 0
Spitalul Județean de Urgență Vâlcea transmite pe această cale o solicitare către toate autoritățile locale ale județului Vâlcea în vederea sprijinirii unității medicale în achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în această unitate. La sfârșitul săptămânii trecute CN Unifarm SĂ a achizitonat 200.000 măști protecție FFP 2, măști ce au fost repartizate în vederea ACHIZIȚIONĂRII de către structurile implicate în prevenirea și tratarea infecțiilor cu SARS…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *