Deputatul Eugen Neață: Încă o dată despre drumul unei inițiative legislative

601 0
Cititorii acestei pagini știu deja că inițiativele legislative pe care le-am avut în Parlamentul României au fost tot atâtea soluții pentru protecția socială acordată oamenilor și intereselor lor, pentru protejarea proprietății private și a mediului înconjurător, pentru încurajarea performanței sportive și pentru dezvoltarea afacerilor. Nu sunt puține situațiile în care oamenii au necazuri din cauza unei prevederi legislative care ori limitează excesiv, ori n-a văzut pur și simplu încă un pas în viitor.
O bună parte din activitatea Parlamentului și a senatorilor și deputaților care activează în el este tocmai aceea de a observa evoluția societății, de a-i asculta păsurile și de a îndrepta normele care complică viața oamenilor, prin amendamente și inițiative legislative. Am încercat aici să descriu drumul nu tocmai simplu pe care o inițiativă legislativă îl parcurge de la idee la votul final și trebuie înțeles că acesta este traseul normal și necesar. Trecută prin mai multe comisii, inițiativa legislativă se bucură de o mai bună înțelegere și de o mai largă susține sau de o respingere argumentată cum se cuvine.
Nu drumul parlamentar al unei inițiative legislative întârzie aplicarea ei, ci normele de aplicare sau asimilarea ei la nivelul instituțiilor și funcționarilor care trebuie să o pună în aplicare. Normele de aplicare, de cele mai multe ori.
Suntem la capătul unei ierni complicate și, din câte știu, inițiativa mea legislativă privind înlesnirea accesului la lemnul din pădurile proprii este și acum o mare problemă pentru proprietarii de păduri. Aleg mereu acest exemplu pentru că el este cel mai sugestiv, dar nu este singurul de acest fel.
Ideea unei inițiative legislative pornește de cele mai multe ori de la o nevoie exprimată de oameni reali și de probleme reale care așteaptă soluții reale și se poate lovi uneori de un zid de nepăsare, la fel de real și el. După aprobarea în plen a accesului simplificat la lemnul din pădurile proprii, a fost nevoie să revin cu întrebări și interpelări pe această temă. Face parte din lupta unui parlamentar cu instituțiile care pot întârzia punerea în aplicare a unei legi votate în plen.
Alte întârzieri între vot și aplicarea în sine a unei inițiative legislative sunt provocate de cauze dintre cele mai obiective. Trecerea unui bun din proprietate de stat în proprietate locală, de exemplu, nu este deloc o acțiune simplă. De la inițiativele legislative care au făcut posibilă împroprietărirea primăriilor din Călimănești și Râmnicu Vâlcea cu zeci de hectare de păduri pentru amenajarea unor parcuri au trecut mai bine de trei ani. Timp scurt pentru o acțiune care a presupus mai mult decât o semnătură de predare-primire.
Mi-am amintit de toate acestea citind comentariile celor care așteaptă cu mare nerăbdare înfăptuirea inițiativelor mele legislative dedicate modernizării locurilor în care trăim.

Articole asemănătoare

Ziua comunei Malaia.

Postat de - 9 septembrie, 2022 0
FacebookTwitter Comuna Malaia are una dintre cele mai mari suprafețe dintre localitățile vâlcene. Aproape 400 de kilometri pătrați! Cu toate…

Ziua Imnului Național

Postat de - 29 iulie, 2024 0
FacebookTwitter Imnul Național împreuna cu Stema, Drapelul și Sigiliul sunt simboluri ale statului și națiunii române. Ca atare, Imnul Național…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *