Cristina Vărzaru își lansează prima carte!

887 0

După 17 ani în care a pus pe hârtie toate ideile și cunoștințele despre sportul pe care l-a practicat la cel mai înalt nivel, Cristina își lansează cartea, „455 de idei pentru un joc de handbal îmbunătățit”.

Câștigătoare de 4 ori a Ligii Campionilor, campioană de 4 ori a Danemarcei, cu Viborg, de 7 ori a României, Cristina Vărzaru și-a mai împlinit un vis: a scris prima ei carte!

„ Am fost preocupată ce voi face atunci când mă voi lăsa de handbal și mă gândeam că una dintre posibilități ar fi să fiu antrenor. Și atunci am hotărât ca toate ideile să mi le consemnez” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal.

Cristina s-a apucat de scris în 2020.

„ Mi-am dorit să o termin până la 1 Martie, să o asociez un pic cu Mărțișor pentru că îmi doresc foarte mult să fac cadou această carte cluburilor afiliate” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal.

Oficialul de la FRH a explicat și de ce a ales să își intituleze cartea „455 de idei pentru un joc de handbal îmbunătățit„.

„Nu sunt 455 de exerciții sunt 399 de exerciții și 56 de scheme tactice pentru faza de atac. Am ajuns la 455 pentru că a trebuit să mă opresc ca să-mi respect deadline-ul pe care mi l-am stabilit” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal. 

“Vreau ca la finalul “dublei” cu Danemarca să ne bucurăm!”

Cunoscătoare a handbalului danez, acolo unde a și jucat pentru Viborg, Cristina va fi prezentă miercuri seară, la Mioveni, acolo unde naționala feminină de handbal dispută prima partidă din „dubla” cu nordicele, din preliminariile Campionatului European din 2022.

 „Cu siguranță vom avea parte de două meciuri în care vom vedea idei tactice foarte bine puse la punct, căci asta caracterizează handbalul nordic. Vreau ca la finalul acestei „duble” să fim cu toții bucuroși” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal.

După o pauză de un an, cea mai bună handbalistă a lumii revine la echipa națională. Cristina Neagu va fi pe teren la “dubla“ cu Danemarca.

“Nivelul Cristinei este de foarte mult timp acolo unde dorim cu toții, ceea ce i-a lipsit ei în ultima perioadă a fost pe parte de sănătate și pe parte de uzură. Cristina Neagu este un bun de care ar trebui să ne bucură cât mai putem să o facem” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal.

Handbalul nordic nu mai este o necunoscută

Cristina Vărzaru a evoluat timp de 7 ani în Danemarca, la Viborg, și a reușit cu echipa nordică să cucerească de 3 ori Liga Campionilor, în 2006, 2009 și 2010 și cunoaște la perfecție handbalul din Peninsula Scandinavă.

„Sper din suflet ca cele două partide cu Danemarca să fie o continuare a ceea ce s-a întâmplat în decembrie, fiindcă în decembrie am văzut foarte multe momente de handbal gândit, handbal structurat, la echipa națională a României. Unde am lăsat un pic de dorit a fost la nivelul încrederii, o echipă care s-a prezentat la Campionatul Mondial fără Cristina Neagu, nu știe exact unde se află, a aflat unde se află, că s-a putut bate cu Olanda, cu Suedia, mai puțin cu Norvegia..Per total echipa a arătat foarte multe lucruri bune care trebuie continuate” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal. 

Fetele lui Adi Vasile luptă să prindă locul de calificare care le va duce la Campionatul European din 2022 din Slovenia, Macedonia și Muntenegru. După ce a învins la Mioveni, Insulele Feroe cu 26-19, în prima partidă din grupă, România a remizat în Austria, 33-33, în cel de-al doilea meci. La Turneul Final vor merge primele două formații clasate din grupă.

Îi place lupta la titlu din Liga Florilor

Cristina urmărește cu mare interes toate partidele din Liga Florilor și se bucură că lupta la titlul nu se mai dă doar între două echipe.

„Este exact așa cum ne-o doream noi la nivel de federație, lupta nu se mai dă ca în anii anteriori între două echipe, lupta se dă în mult mai multe echipe. În momentul de față nu mai este nicio echipă care nu a pierdut în Liga Florilor, sunt foarte multe echipe care au pretenții atât din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere al exprimării de joc. Avem un calup de 7, 8 echipe, care performează extrem de bine, nu înseamnă că celelalte nu o fac, dar 5,  dintre ele se bat la titlul” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal. 

În acest moment, primele 5 echipe din Liga Florilor sunt: Rapid București 39 puncte, CSM București 38 puncte,  Rm.Vâlcea 34 puncte, Gloria Buzău 31 puncte și Măgura Cisnădie, 30.

Luna martie, luna alegerilor la Federația Română de Handbal

În luna martie vor avea loc alegeri pentru șefia Federației Române de Handbal. De 8 ani în fruntea handbalului din România, Alexandru Dedu va candida pentru un nou mandat. Șeful handbalului românesc se va bate cu 3 adversari: Constantin Din, Bogdan Voinea și Maximilian Gavrilă.

 „Este mare interes pentru Federația Română de Handbal și este și normal să fie, eu cred că lucrurile care se întâmplă în sportul nostru sunt bune, ar putea să fie și mai bune, dar interesul ne spune clar că este un produs care are valoare și care are potențial și pentru viitor” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal. 

Cristina are o singură dorință în privința celui care va conduce handbalul românesc în următorii 4 ani și echipa sa.

 „Îmi doresc ca la Federația Română de Handbal, oricare ar fi conducerea ei, să aibă parte de liniște și să aibă parte de oameni care chiar dacă se consideră a face parte din opoziție să nu încerce să destabilizeze niște proiecte care există, îmi doresc ca toată lumea să pună handbalul sau interesul handbalului pe primul loc și abia apoi interesele personale” – Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal.

Articole asemănătoare

Postat de - 6 decembrie, 2024 0
FacebookTwitterCadou de Moș Niculae: și-a dus sportivii la Laser Tag! După ce s-a întors de la Campionatul Mondial din Kona, …

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *