Primăria Municipiului îi invită pe râmniceni să participe la o nouă ediţie a evenimentului global de mediu ”Ora Pământului”

565 0

Consecventă angajamentului de a susţine şi promova toate măsurile îndreptate împotriva poluării şi schimbărilor climatice, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea marchează încă o ediţie a celui mai amplu eveniment internaţional de mediu – ”Ora Pământului”. Sâmbătă, 26 martie 2022, între orele 20.30 – 21.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân – care, pe parcursul acestei ore, va fi scufundat în întuneric – vor avea loc mai multe manifestări dedicate conştientizării modului în care fiecare dintre noi poate acţiona pentru salvarea Pământului:

  • Moment muzical al Corului Euphonia
  • Recital coral oferit de aproximativ 200 de elevi coordonaţi de prof. Marian Stroe în cadrul Proiectului coral naţional “Cantus Mundi”
  • Sesiune de observaţii astronomice prin intermediul telescopului mobil ce va fi operat de membrii Asociaţiei Astro Club
  • ”Picturi în întuneric” – desene tematice fluorescente
  • Lectură la lumina lumânării şi a felinarelor în zona Bibliotecii Stradale
  • “Becul pe Planeta Întunecată” şi logo-ul ”60+” realizat din lumânări şi ”gulguţe” de către voluntarii Asociaţiei Zâmbete Colorate
  • Concursul “Eroii Planetei” – întrebări şi răspunsuri isteţe
  • Expoziţia “Salvăm Planeta”- vă aşteptăm cu cele mai frumoase desene tematice ce vor fi expuse timp de 5 zile, la sediul instituţiei

Iluminatul în spaţiul public central al oraşului va fi oprit în timpul Orei Pământului, ca şi la sediul administraţiei locale municipale. Primăria a transmis mai multe adrese societăţilor comerciale şi instituţiilor publice din municipiu, invitându-le să se alăture acestui eveniment prin stingerea iluminatului în data de 26 martie, între orele 20.30 – 21.30, acelaşi apel fiind adresat şi cetăţenilor municipiului.

 

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *