Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a 35 incendii de vegetație uscată

573 0

BULETIN INFORMATIV

 

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a 35 incendii de vegetație uscată, suprafața totală afectată, de la începutul acestei săptămâni si pana in prezent, fiind de aproape 1200 de hectare de mărăciniș și vegetație uscată și litieră în pădure de foioase.

Pe lângă suprafața afectată, doar ieri s-au înregistrat 4 victime care au suferit arsuri la nivelul membrelor și intoxicații și încă o persoană a fost găsită decedata în mijlocul incendiului. Cele 3 persoane intoxicate au fost găsite la locul incendiilor în localitățile (Budești,Olanu, și Runcu. După acordarea de îngrijiri medicale preliminare, acestea au fost transportate la cele mai apropiate unități medicale, pentru investigații și îngrijiri suplimentare.

Potrivit statisticilor, înregistrate la nivelul inspectoratului, fată de aceeași perioadă a anului trecut, numărul incendiilor de vegetație uscată s-a triplat.

⚠️Atragem atenția cetățenilor că aceste intervenții presupun din partea subunităților de pompieri un consum sporit de resurse, atât umane cât și materiale.

❗❗Respectați măsurile de prevenire

Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea, face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;

-desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

-supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

‼Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

 

Angajații din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dimineață pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane căzută de la etajul 6 al blocului în care locuia, pe strada Luceafărul din Râmnicu Vâlcea.

Incidentul s-a petrecut in această dimineață in jurul orei 07.38. Persoana în cauză a căzut pe scara interioara a blocului, în golul dintre scări. Din păcate, paramedicii și medicul de la ambulanță au constatat că acesta avea leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la scurt timp. Echipajele existente la fața locului au acordat îngrijiri medicale unei femei, care se cunoștea cu persoana decedata, această suferind un atac de panică. În acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragedia.

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *