Legenda Salciei de Florii

321 0

“Dacă îmi cunoști durerea
Și voiești să mi-o alini
Să-mi dai ramurile tale
Și-o cunună fără spini”.

Salcia devine semnul întruchipat al durerii și lacrimile sufletului uman măcinat de tristețe:

 “Atunci salcia miloasă
Nu s-a mai ‘nălțat în sus

Și-a rămas ușor plecată
Ca să-l plângă pe Iisus”.

De aici vine și numele ei, cunoscut în tradiția populară de ,,salcie plângătoare”. La salcie, Maica Domnului găsește înțelegere. Vezi versurile și melodia de la Priceasna “Sub o salcie pletoasă”.

Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor. Tradițional, salcia este dusă la biserică, este sfințită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. Se pune salcie la ferestrele caselor și la icoane. În niciun caz nu se aruncă. Salcia de Florii este mărturia vie a legăturii dintre oameni și divinitate.

Una din aceste legende spune că, atunci când Maica Domnului, cu sufletul sfâșiat, a pornit la drum să-și vadă fiul răstignit, a trebuit să treacă o apă curgătoare vijelioasă. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa.

Nici una însă nu s-a îndurat la sufletul trist și lacrimile Maicii Domnului, cu excepția unei sălcii. O salcie bătrână și încovoiată și-a aplecat crengile deasupra apei și a ajutat-o pe Maica Domnului să treacă pe malul celălalt. În semn de mulțumire, aceasta a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii, an de an. De atunci, crengile de salcie nu lipsesc de la sărbătoarea de Florii.

Ramurile de salcie sunt duse la biserică, unde sunt sfințite. Aceste ramuri de salcie au puteri miraculoase. Oamenii le așează la ușile, ferestrele și icoanele din casă pentru protecție și alungarea spiritelor rele. Salcia este bună de leac pentru dureri de gât, friguri sau alte boli. De asemenea, există obiceiul ca atunci când tună și fulgeră să se aprindă crenguțe de salcie pentru a alunga frica.

Salcia este utilizată de apicultorii care înconjură cu ele stupii, iar țăranii îngroapă mâțișorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâțișorii se pun și la fântâni, pentru a asigura prospețimea apei.

Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor. Credincioșii merg la slujbă cu ramurile și după ce sunt sfințite le pun la icoane, geamuri, uși, porți sau le utilizează în gospodărie.

Cu toții știm de tradiția de a veni la biserică cu flori și crenguțe verzi, care se sfințesc și se duc acasă, se pun lângă sau la icoană. Dar ce facem peste o săptămână-două-trei când florile se ofilesc, crenguțele se usucă?

Ce spun Sfinții Părinți: ”Cel mai potrivit ar fi ca rămurelele (stâlpările) binecuvântate în Duminica Floriilor, să fie arse, atunci când se usucă sau, dacă prima variantă este mai greu de pus în practică (mai ales la oraș) cred că ar putea fi îngropate, pentru a se „reîntoarce” în natură. Oricum, ar trebui păstrate cât mai mult timp.

În niciun caz nu ar trebui aruncate la gunoi/tomberon, ca semn de respect pentru binecuvântarea lui Dumnezeu, ce a venit asupra lor, prin rugaciunea specială pe care preotul o rostește în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim’’Bucurii de la Domnul!”

Ce semnifică salcia de Florii?

Tradiția populară românească atribuie salciei gestul de smerită aplecare în fața Domnului Iisus Hristos, semnifică reînvierea naturii prin înflorirea salciei, a pomilor fructiferi și a florilor, în general. Ramurile de salcie sunt un simbol al fertilității și vegetației de primăvară și amintesc de ramurile de finic și de măslin cu care a fost întâmpinat Iisus în Ierusalim. Salcia invocă sentimentul de tristețe și de blândă mângâiere sufletească, fiind pusă în strânsă legătură cu Fecioara Maria.

Ce mai simbolizează salcia de Florii?

De numele acestei plante (salcia) se leagă frumusețea sărbătorii de Florii care amintește de intrarea lui Iisus în Ierusalim. Domnul Iisus Hristos a fost întâmpinat de mulțime cu flori și ramuri de finic și de măslin, dovedindu-și atașamentul și dragostea față de El (“Osana, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”)

În Vechiul Testament, ramurile înmugurite sunt simbolul vieții celei noi, a biruinței vieții asupra morții.

(Sursa: Știai că)

Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *