SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București își redeschide porțile după doi ani de pauză

837 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 150 de pisici din toate colțurile lumii vor putea fi admirate la SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București, care va avea loc în zilele de 7-8 Mai la Mega Mall București, nivelul 1, intrarea principală.

 SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București își redeschide porțile după doi ani în care nu s-a putut desfășura din cauza restricțiilor sanitare. Această primă ediție de după pandemie aduce un element de noutate în ceea ce privește locul de desfășurare – pentru prima dată și pentru a fi cât mai aproape de public, SofistiCAT va fi găzduit de unul dintre cele mai mari centre comerciale ale Capitalei, Mega Mall.

 Deschis în ambele zile, între orele 10-20, SofistiCAT are ca principal punct de atracție competiția “BEST IN SHOW”, în care cele mai frumoase pisici se vor întrece pentru un loc pe podium.  Un prestigios juriu internațional va evalua superbele exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Persană, Ragdoll, Singapura și pisica de casă.

SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București este cel mai important eveniment de specialitate din sud-estul Europei și unul dintre cele mai populare evenimente din România, fiind îndrăgit și mult așteptat atât de adulți, dar mai ales de copii. Evenimentul este organizat de Asociația Felină SofistiCAT, Federația Națională Felinologică din România (FNFR) și Federația Internațională Felină (FIFe).

 

Articole asemănătoare

Cornel Constantiniu

Postat de - 6 aprilie, 2021 0
FacebookTwitterUnul dintre cei mai ascultaţi şi mai îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară de la noi, în mare vogă în anii…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *