REF: Olimpicii României găzduiți în condiții dezolante la etapele naționale ale olimpiadelor!

562 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 După doi ani în care olimpiadele și concursurile școlare au fost date uitării din cauza contextului pandemic, Ministerul Educației a anunțat că în anul școlar 2021-2022 acestea se reiau. Organizarea a început însă cu stângul, fiind scoase din listă olimpiadele de Engleză, Istorie și Limba Română. Asociațiile de Elevi nu au ezitat să intervină în această situație nedreaptă pentru elevii olimpici români, iar în urma presiunilor olimpiadele eliminate au fost reintroduse.

Organizarea superficială și lipsită de orice urmă de interes față de elevii români nu s-a oprit aici, iar consecințele s-au resimțit cel mai aprig la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor, acolo unde Ministerul Educației a fost nevoit să le asigure olimpicilor condițiile minime necesare, mai precis transportul, cazarea și masa.

La etapele naționale ale olimpiadelor, o parte din elevi au fost cazați în localități îndepărtate față de locul desfășurării probelor, fiind astfel nevoiți să facă naveta pentru a putea participa la concurs, însă acesta a reprezentat unul dintre cele mai mici impedimente.

Clădirile destinate cazării i-au așteptat pe olimpici cu lipsă de apă potabilă, miros de mucegai și frig în care au fost nevoiți să doarmă. Mesele oferite au fost neconsistente și servite în condiții care nu respectau normele de igienă. Astfel, într-o perioadă stresantă și obositoare precum cea a olimpiadelor, statul român le-a pus la dispoziție elevilor cazări inconfortabile, în ciuda faptului că aceștia trebuiau să atingă cea mai bună performanță a lor în zilele de concurs. Totodată, menționăm că în aceste condiții ale căminelor stau constant elevi, iar acestea nu sunt utilizate doar pentru olimpici, fapt ce ilustrează condițiile în care trăiesc elevii români la internate.

Reamintim faptul că elevii de azi reprezintă viitorul de mâine, iar modul în care olimpicii acestei țări sunt tratați nu reflectă altceva decât dezinteresul Ministerului față de viitorul țării. Tragem un semnal de alarmă cu privire la condițiile în care olimpicii României sunt așteptați la olimpiadă și ne întrebăm: Cum pot olimpicii să performeze după o noapte petrecută în frig?

Solicităm ferm mărirea fondurilor pentru olimpiade și concursuri, respectiv pentru internate și cantine, întrucât aceste investiții îndeplinesc nevoile minime. Totodată atragem atenția asupra modului neglijent de organizare al olimpiadelor, respectiv asupra lipsei de suport față de olimpici astfel încât aceștia să aibă parte de o experiență de neuitat, așa cum ar trebui să fie o olimpiadă națională.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă a elevilor din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, aceasta asigură protejarea drepturilor acestora încă din anul 2018, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și al colaborării cu celelalte asociații de elevi din România, AVE reușește să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire, atât la nivel local, cât și la nivel național. Printre demersurile asociației se numără procesul sesizat Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la OUG 50/2021 referitor la transportul gratuit al elevilor, obținerea materialelor de igienă în unitățile de învățământ din județ, acordarea burselor școlare, numeroase discuții referitoare la educație cu autoritățile competente, rezolvarea problemelor întâmpinate de către elevii vâlceni în școli prin intermediul inițiativei ”Linia de Urgență a Elevului”, dar și proiectele cu un puternic impact, precum: ”Opportunity Fair”, menit a introduce adolescenții în lumea voluntariatului și a reprezentării, respectiv ”ABC-ul Carierei”, venit în ajutorul tinerilor din întreaga țară pentru a-și alege profesia potrivită.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *