Cu fonduri europene, Centru comunitar integrat în comuna Racovița!

753 0

Astăzi, alături de primarul comunei Racovița, Ion Narcis Iliescu și directorul ADR S-V Oltenia, Ștefan-Cătălin Catană, am semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui centru comunitar integrat, destinat furnizării de servicii educaționale, sociale și de asistență medicală pentru vâlcenii din Racovița.

Finanțarea europeană, în valoare totală de cca. 200.000 euro, a fost obținută în baza parteneriatului pe care CJ Vâlcea l-a încheiat, în acest scop, cu Primăria Racovița.

Proiectul presupune construirea și dotarea la standarde europene a unei clădiri cu destinație de centru comunitar, precum și amenajarea incintei, a căilor de acces și a parcărilor.

Centrul va avea mai multe cabinete: pentru consiliere medicală, socială și mediere școlară, precum și cabinet pentru medicină de familie, birouri și alte spații de depozitare.
Prin această investiție, ne dorim să aducem actul medical cât mai aproape de comunitate, în ideea în care mulți dintre cetățeni nu au posibilități financiare pentru a se deplasa 40-50 de km până la centrele medicale din orașe.

Îl felicit pe domnul primar Iliescu pentru inițiativa de a construi un astfel de centru, de care zona de nord avea mare nevoie.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *