Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a /sesiunea iunie 2022 – sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor

652 0

Ministerul Educației a publicat astăzi, 30 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (14 – 16 iunie 2022).

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților din județul Vâlcea, cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 85,5% (2151 de candidați). A crescut numărul candidaților cu media generală 10: de la 3  la 4. Cele 3 medii de 10 au fost obţinute de elevi de la şcolile:

– Şcoala Gimnazială Take Ionescu, Rm. Vâlcea,

– Şcoala Gimnazială Nr.10, Rm. Vâlcea,

– Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, Rm. Vâlcea,

– Şcoala Gimnazială Anton Pann, Rm. Vâlcea.

La proba de Limba și literatura română, 2298 de candidați (91,15%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 13 candidați au obținut nota 10. La Matematică, 1996 de candidați (79,30%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 59 de candidați au obținut nota 10.

Au fost depuse 395 de contestații (15,7% din totalul elevilor), 233 la Limba și literatura română și 162 la Matematică. Din cele 395 de contestații depuse la nivelul județului Vâlcea, pentru 270 dintre ele nota primită în urma reevaluării a fost mărită (168 la Limba și literatura română și 102 la Matematică). Pentru 81 de lucrări nota în urma contestației a scăzut (52 de lucări la Limba și literatura română și 29  la Matematica). 44 de lucrări au rămas cu aceeaşi notă (13 lucrări Limba și literatura română și 31  la Matematica).

Rata de participare a fost de 97,56% la Limba și literatura română: 2521 de candidați prezenți și de 97,40% la Matematică: 2517 (dintr-un total de 2584 de absolvenți înscriși la ambele discipline). Nu au existat situații de elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă, în județul Vâlcea.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 04-11 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (14 iulie).

Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil site-ul edu.ro.

 Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *