Drumuri modernizate și rețea de gaze în lucru, la Dăești

1091 0

În cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, prin truda comună a primarului George Popolan și a echipei pe care o conduce, comuna Dăești a primit finanțare pentru două obiective de investiții. Un pas înainte către dezvoltare. 

Vorbim despre proiectele „Modernizare drumuri de interes local, comuna Dăești, județ Vâlcea” (5,9 milioane de lei) și „Extindere infrastructură de apă și apă uzată în comuna Dăești” (939.810 lei). 

Programul “Anghel Saligny” aduce și alte beneficii localității de pe malul stâng al Oltului.  Primăria Dăești va beneficia, de asemenea, de finanțare pentru înființarea unui sistem de distribuție gaze naturale. 

Lucrările pentru introducerea gazelor naturale au început încă de la sfârșitul anului trecut și sunt vizibile și toți locuitorii comunei Dăești vor beneficia de această facilitate. 

Rețeaua de gaze naturale va avea o lungime de aproximativ 24 de kilometric, iar valoarea investiției se ridică la aproape 30 de milioane de lei. 

C.R. 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *