Piedici în aplicarea legii Eugen Neață?!

797 0
Unul dintre comentariile scrise la mesajul meu anterior vorbește despre o piedică apărută în aplicarea Legii Eugen Neață.
Reamintesc faptul că această lege dă dreptul celor care au locuit mai mult de treizeci de ani pe o rază de opt kilometri în jurul localităților Râmnicu Vâlcea și Berbești să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără nicio penalitate. Este suficient să mergeți la Evidența populației și să obțineți o adeverință prin care se atestă faptul că ați locuit în zona specificată timp de trei decenii, să o atașați dosarului de pensionare și să depuneți dosarul cu doi ani mai devreme la Casa de pensii, pentru a beneficia de pensie întreagă.
Domnul Vasile Costache îmi spune că adeverințele cerute la Evidența populației nu se eliberează dacă nu au fost cerute în prealabil de Casa de pensii. Sper să nu fie așa! Ar fi un abuz de neacceptat. Orice om are dreptul să ceară o adeverință de la linstituțiile locale fără nicio condiție prealabilă și să o obțină în termenul prevăzut de lege.
Cei care întâmpină acest neajuns trebuie să impună cu fermitate principiul accesului simplu la serviciile birocratice locale. Este unul dintre drepturile cetățenești și nimic altceva.
Pentru o și mai bună orientare în obținerea beneficiului de a vă pensiona cu doi ani mai devreme, fără nicio penalitate, atașez din nou imaginea zonelor și localităților în care se aplică Legea Neață în județul Vâlcea.
Sunt convins că situația descrisă de domnul Vasile Costache este una accidentală și că birourile locale de Evidență a populației și Casa județeană de pensii nu fac decât să ajute cetățenii să beneficieze de drepturile și de beneficiile prevăzute în legile românești. Nu este în interesul nimănui să-i punem pe oameni pe drumuri fără motiv și nicio justificare să-i privăm, prin birocrație excesivă, de drepturile lor firești.
Mulțumesc pentru informația oferită, absolut necesară pentru a îmbunătăți drumul vâlcenilor spre beneficiile pe care le-a creat Legea Eugen Neață încă din 2016 pentru râmniceni și din 2020 pentru locuitorii din jurul orașului Berbești. Succes tuturor celor care se folosesc de textul legii pentru o pensie pe care le-o doresc lungă, cu multă sănătate!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *