Printre investițiile în sănătate pe care ne-am propus să le realizăm anul acesta se numără și modernizarea clădirii în care funcționează Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea.
În cadrul Serviciului de Ambulanță lucrează oameni pe care cu prețuire eu îi numesc „eroii noștri de fiecare zi” și, din respect pentru aceștia, intervenim cu lucrări de modernizare a imobilului în care își desfășoară activitatea.
Vorbim despre o clădire care nu a mai fost modernizată din 1980 (anul punerii în funcțiune), până în prezent fiind efectuate doar lucrări de întreținere și mici reparații.
Se impuneau lucrări de amenajare, igienizare și modernizare a clădirii, dar și o reconstrucție a spațiului cu copertine pentru garaje, lucrări care au început astăzi.
Investiția are o valoare totală de 427.810,76 lei, fondurile fiind alocate din bugetul propriu al CJ Vâlcea.
Nu ne vom opri aici cu investițiile. Lucrăm deja la tema de proiectare și, după finalizarea acestor lucrări, în imediata apropiere a clădirii, ne propunem să amenajăm noi spații de birouri și, la parter, garaje pentru ambulanțe.