DISPOZIŢIA NR. 2571 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară

459 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133, alin.(1) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin. (3), lit.a) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

 

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 20.09.2022, ora 10.00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

 

                                                                       

           PRIMAR,                                                                                                                                                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                                                                                                                                                SECRETAR GENERAL,

                                                                                                                                                                                                                               jurist Ion DIDOIU 


                                                     

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 2571 DIN DATA DE 14.09.2022

PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI ORDINARE DIN DATA DE 20.09.2022:

 

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții pe anul 2022- inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Filarmonica ”Ion Dumitrescu” pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcția de Asistență Socială pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  6. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  8. Proiect de hotărâre privind organizarea sesiunii anuale de comunicări a Centrului de Studii Medievale și Premoderne ”Antim Ivireanul” (Ediția a XX-a jubilară) în data de                            27 septembrie 2022, tipărirea revistei anuale ”Lumina Lumii” (nr. 29-30), în colaborare cu Fundația Culturală ”Sf. Antim Ivireanul” și alocarea de la bugetul local a sumei necesare desfășurării acestora – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Râmnicu Vâlcea la ”Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național” Rabla 2022, sesiunea 09.- 14.10.2022, în vederea achiziționării unui autovehicul pur electric nou și propunerea spre casare a unui autovehicul uzat aflat în dotare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General Actualizat pentru obiectivul de investiții ”Amenajare sens giratoriu intersecția Calea lui Traian cu str. Posada” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  11. Proiect de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinației unor construcții aparținând bazei materiale a Liceului Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu, în vederea demolării acestora – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  12. Proiect de hotărâre privind acceptarea donației unor imobile-terenuri cu destinația de drum public – strada Buda – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.

 

  1. Proiect de hotărâre privind repartizarea temporară a unei locuințe sociale pentru o familie aflată într-o situație de risc social – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”P.U.Z și R.L.U. – Ansamblu imobile de locuințe colective și funcțiuni complementare, str. Ion Creangă nr.31, mun. Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea, inițiator Florin Cioacă ”Vila Noastră” SRL – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U. – Construire imobil locuințe colective D+P+3E+4E retras, amplasament: Municipiul Rm. Vâlcea, strada Ferdinand nr.19, inițiator SC Electrovâlcea SRL – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U. – Construire imobil locuințe D+P+2E+3E retras, amplasament: Municipiul Rm. Vâlcea, strada Cecilia Cutescu Storck nr.6 A, inițiatori Dincă Marian și Dincă Sabina – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea Scrisorii de Așteptări pentru organele de administrare și conducere ale societății Apavil SA, pentru perioada 2023-2027 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  6. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților acționarului unic – Municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Piețe Prest SA, să hotărască cu privire la prelungirea liniei de credit, în valoare de 1.000.000 lei – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  7. Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea cu alte unități administrativ – teritoriale în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transportul Public Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  8. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind pescuitul, aplicat pe Lacul de agrement Ostroveni – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  9. Proiect de hotărâre privind suplimentarea numărului de locuri destinate încadrării de asistenți personali și/sau acordării de indemnizații lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării unui număr de 3 (trei) consilieri locali în orașul Agios Nikolaos – Creta, Grecia cu ocazia Sărbătorii Naționali Ohi, în perioada 27-31 octombrie 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  11. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității din cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  12. Proiect de hotărâre privind desemnarea unor reprezentanți ai Consiliului Local în calitate de membri în Comisiile de evaluare a probei de interviu la 5 (cinci) unități e învățământ preuniversitar de stat din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.

 

  1. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2022-2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  2. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: octombrie – decembrie 2022 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  3. Întrebări, interpelări și informări.

 

              PRIMAR,                                                                                                                                                                                                      SECRETAR GENERAL,                              

           Mircia GUTĂU                                                                                                                                                                                                         Ion DIDOIU   

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *