Premieră istorică pentru triatlonul românesc! A fost la 4 secunde de medalia europeană!

292 0

La Campionatul European de U21, desfășurat în acest weekend în stațiunea franceză La Baule, cel mai bun sportiv din lotul de U21, Carol Popa,  a reușit o clasare istorică pentru Federația Română de Triatlon înființată în 2012!

Puștiul de 16 ani a ocupat locul 4 la individual, fiind la câteva sutimi de podiumul european! Carol a concurat alături de alți 90 de sportivi.

“A fost un concurs extrem de greu, cu sportivi foarte buni. Când am plecat de acasă mă gândean că aș putea termina în primii 7. Sunt foarte fericit pentru acest rezultat. La proba de înot am înotat pentru prima data în ocean. Apa din Oceanul Atlantic este mult mai sărată și mai rece decât cea din Marea Neagră, acolo unde am mai concurat eu“ – Raul Popa, component al echipei naționale de triatlon, de U21.

A fost la un pas să nu prindă finala

În semifinală, tânărul sportiv i-a dat mari emoții antrenorului său, Carol prinzând finala de pe penultimul loc. Cristi Doicescu, care îl pregătește pe Carol de când acesta avea 10 ani, spune că performanța realizată de sportivul său este una extraordinară pentru triatlonul românesc.

„Sunt niște sentimente pe care nu pot să le descriu. După atâția ani de muncă, începi să simți răsplata tuturor sacrificiilor pe care le-ai făcut! În ultimul an, am stat plecat două luni de acasă, nu mi-am văzut copiii. Această performanță nu se poate compara cu nimic de ordin material”– Cristi Doicescu, antrenorul lotului național U21 de triatlon.

Cristi Doicescu are numai cuvinte de laudă pentru puștiul pe care îl antrenează de 6 ani!

„L-am văzut crescând! Tot timpul dădea tot la antrenamente, iar în competiții îi plăcea de mic să câștige și să fie în centrul atenției”– Cristi Doicescu, antrenorul lotului național U21 de triatlon.

Performanța de la Europeanul de triatlon din Franța a fost sărbătorită cu… suc.

„Am băut o sticlă de Cola pentru că am mai concurat și în proba de ștafetă mixtă. Abia aștept să ajung acasă, să sărbătoresc alături de părinții mei. Imediat după cursă,m-au sunat să mă felicite, sunt mândri de mine”  – Raul Popa, component al echipei naționale de triatlon, de U21. 

Vlad Stoica :” Îndrăznim să începem să transformăm visul în realitate!”ț

Președintele Federației Române de triatlon, Vlad Stoica, a salutat rezultatele „tricolorilor” la Europeanul din Franța.

„Îndrăznim să începem să transformăm visul în realitate! Un rezultat formidabil care ne aduce acolo unde ne este locul, pe scena principală, alături de marile puteri ale triatlonului. Am fost singura țară din Balcani și una din cele două țari din Est prezente în finală si de departe țara din Est cu cei mai mulți sportivi in finala B. Felicitari antrenorilor Doicescu Cristian Iulian Jozsi Crisan Gabriel Constantinescu , sportivilor si părinților Acesta este doar începutul, cel mai important lucru este faptul că lucrăm și funcțioăm ca o echipă și că am schimbat mentalitatea -i acum avem una de câștigător, acum credem că se poate și că nu exista limite ! Foarte important este că structura și sistemul la care lucrăm și care vor fi implementate din luna noiembrie anul acestamvor reprezenta o schimbare de direcție radicală către marea performanță în triatlonul mondial” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de triatlon.

Rezultatele românilor

România a mers la Campionatul European din Franța cu 6 sportivi, două fete, Ariana Chiș și Amalia Singuran și 4 băieți, Carol Popa, Raul Petre, Horea Rusu și Cătălin Sviderski.

Popa Carol, CSM Constanta, locul 4 în finala A, antrenor Cristian Doicescu

Chis Ariana, Cs Politehnica Cluj, locul 8 în finala B, antrenor Iosif Crisan

Amalia Singuran, ACS Trident, locul 21 în finala B, antrenor Gabi Constantinescu

Rusu Darius Horea, CS Politehnica Cluj, locul 11 în finala B, antrenor Iosif Crișan.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *