Săptămâna aceasta, am votat, împreuna cu majoritatea colegilor din Camera Deputaților în favoarea proiectului de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

515 0

Comunicat de prasă

Adoptarea acestui poriect reprezinta un pas foarte important pe care România are nevoie să-l facă pentru a putea moderniza sistemul judiciar și, ca urmare, justiția din țara noastră.

Acest proiect cuprinde mai multe reglementări care fac parte din proiectul de lege adoptat  precum: evitarea obstacolelor instituționale în calea activităților ședinței plenare a Comitetului directorului general, proiectul prevede ca lucrările acestuia să se desfășoare în prezența a cel puțin 15 membri, dar dacă nu se atinge cvorumul, lucrările ședinței plenare vor fi desfășurată la următoarea sa ședință la următoarea convocare desfășurată în prezența majorității membrilor.

Alineatul anterior reprezintă doar unul dintre multele puncte adoptate în cadrul proiectului de lege care joacă un rol foarte important pentru a putea duce România la standardele europene și NATO, putând astfel creea cu ajutorul Partidului Național Liberal mai multe oportunități pentru ca țara noastră să arate ca este un membru adevarat si modern al Uniunii Europene.

Laurențiu Cazan,

Deputat PNL de Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *