APAVIL S.A. ANUNȚ ÎNTRERUPERE FURNIZARE APĂ POTABILĂ

339 0

În data de 18.10 2022, între orele 9:00 – 14:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Călimănești, în zona intersecției străzilor Calea lui Traian cu Intrarea Trafic Greu și zona de sud (Seaca), precum și pe strada Constantin Brâncoveanu.

Această măsură apare ca urmare a necesității efectuării lucrărilor de deviere a conductei de distribuție a apei potabile din zona podului de peste pârâul Ogoare, de pe strada Calea lui Traian, Călimănești și afectează aproximativ 110 utilizatori.

Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei) angajații  Apavil S.A. vor efectua purjări în zona respectivă și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm și consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.

Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către  Societatea Apavil S.A.  în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *