Proiectul de amenajare a unei păduri-parc pe Dealul Capela a primit aviz favorabil de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

466 0

Marţi, 1 noiembrie, Primăriei Râmnicului i-a fost transmis Avizul Favorabil al Comisiei Tehnice de Avizare pentru Silvicultură din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru Studiul de fundamentare privind amenajarea unei păduri-parc pe Dealul Capela. Terenul vizat are o suprafaţă de 46,552 ha şi a intrat în administrarea Municipiului Râmnicu Vâlcea prin HG nr. 133/27.01.2022 în vederea realizării unor amenajări de tip pădure-parc, ulterior Primăria Râmnicului întocmind un Studiu de fundamentare ce a fost trimis spre avizare specialiştilor din ministerul de resort. În conformitate cu acest document, lucrările permise pentru amenajarea pădurii-parc de pe Dealul Capela constau, printre altele, în realizarea a aproximativ 5 km de alei sau piste de biciclete din materiale ecologice, cu lăţimea de maxim 2 m, montarea a 44 de bănci, realizarea unui sistem de iluminat care să lege aleea Castanilor – de-a lungul fostei pârtii de bob – de zona „Boul de piatră” sau amplasarea a 4 puncte de informare şi a unei toalete ecologice. Ca urmare a avizării Studiului de fundamentare privind pădurea-parc pe Dealul Capela, în perioada următoare vor demara procedurile necesare în vederea realizării amenajărilor aprobate.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *