Punct final la calvarul locatarilor blocului C32 din Ostroveni, a cărui mansardă a fost distrusă de un incendiu în primăvara anului trecut

537 0

Miercuri, 15 februarie, s-a pus punct final situației extrem de dificile rezultată în urma incendiului din primăvara anului trecut care a distrus aproape în totalitate mansarda blocului C32 din cartierul Ostroveni. În urma evenimentui dramatic din 26 aprilie 2022, 11 proprietari au rămas fără apartamentele situate la mansardă, iar locatarii celorlalte 40 de apartamente din construcția inițială (cu parter și patru niveluri), în special cei de la etajele superioare, s-au confruntat cu degradări semnificative ale locuințelor lor ca urmare a deteriorării acoperișului în timpul incendiului și a precipitațiilor care au afectat nestingherite imobilul.

După ce o primă intenție de intervenție directă din partea Municipalității a fost blocată în instanță în lipsa calității procesuale, Consiliul Local aproba într-o ședință extraordinară convocată la 10 zile de la incendiu un ajutor de 1000 lei/lună pentru suportarea chiriilor celor afectați și care nu aveau o altă variantă de locuire, precum și un prim sprijin financiar de 50.000 lei pentru expertizarea clădirii, verificarea instalațiilor afectate și construirea unui nou acoperiș.

Rămânea, însă, problema celor 11 locatari ai masardei, lipsiți de agoniseala de o viață și de al căror acord depindea realizarea acestor lucrări. După mai multe discuții cu toate părțile implicate, în contextul degradării continue a imobilului și al riscului ca bucăți din resturile acoperișului să fie smulse de vânt și să producă pagube materiale sau chiar victime, la inițiativa primarului Mircia Gutău s-a aprobat prin HCL nr. 334/7.11.2022 acordarea unui sprijin financiar eșalonat în valoare totală de 300.000 euro proprietarilor apartamentelor distruse de incendiu, în schimbul acordului acestora de înlăturare a rămășițelor mansardei și de realizare a unui nou acoperiș.

După eliminarea și a acestui din urmă obstacol, asociația de proprietari a demarat lucrările de realizare a unui nou acoperiș, iar în acest fel, calvarul locatarilor din imobilul inițial a luat sfârșit, riscurile producerii unor accidente grave au fost eliminate, iar proprietarii de la fosta mansardă vor avea parte de un sprijin pentru acoperirea în cea mai mare parte a pierderilor pricinuite de incendiu.

Primit cu entuziasm, dar și recunoștință de către locatari, primarul Mircia Gutău le-a mulțumit pentru înțelegerea acordată, a subliniat greutățile cu care s-a confruntat  pe parcursul demersurilor de soluționare a acestei situații dificile și a îndemnat asociația de proprietari să facă toate procedurile ce îi revin în vederea includerii blocului într-un program de anvelopare termică.

C32 Înainte

C32 Acum

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *