La 16 ani se luptă pe circuit cu tatăl ei pentru titlul național!

521 0

În 2 ani de la debutul în Motorsport, Alexia Apostol a terminat pe locul 2, Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel. La Rallycross, tânăra împarte campionatul cu tatăl său.

Alexia Apostol, o puștoaică de 16 ani din Pitești, face senzație în Campionatele de Rally Cross și de Slalom Paralel.

Fata a început să se dea în 2021, iar în 2022, a devenit vicecampioană în ambele competiții.

„După al doilea an, am terminat pe locul 2 ambele competiții și sper ca anul acesta să fie mult mai bine” -Alexia Apostol, vicecampioană în Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel. 

Înainte să se apuce de condus mașini în cadru organizat, Alexia nu știa absolut nimic despre ele. Totul a început când a mers ca spectator la o etapă de Rallycross.

 „Când am văzut motoarele turate și a început totul, doar atât aveam în minte, cum pot să fiu și eu pilot. De la o întrebare retorică, am ajuns să am mașina mea, care nici măcar nu pornea, dar deja îmi închipuiam cum mă voi descurca la prima etapă din viața mea” -Alexia Apostol, vicecampioană în Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel.

Și-a convins tată să concureze

În 2022 nu a știut ce înseamnă weekend liber.

„În fiecare weekend am fost la curse, iar în timpul săptămânii aveam antrenamente” -Alexia Apostol, vicecampioană în Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel.

La Rallycross, Alexia și tatăl ei, împart același campionat, după ce fiica și-a convins părintele să se apuce de Motorsport.

 „Știu că sună ciudat, dar eu am început, iar după primul an, tatălui meu i-a plăcut mult și a vrut să încerce și el” -Alexia Apostol, vicecampioană în Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel. 

Tatăl Alexiei  este cel care i-a pus volanul în mâini fiicei. El nu se gândea că aceasta va reuși să aibă performanțe într-un timp atât de scurt.

„Când s-a apucat de Motorsport  îi tremurau picioarele pe pedale. De la an la an a progresat foarte mult. Sunt foarte mândru de ea și îmi doresc să își atingă obiectivul, acela de a deveni campioană”-Ion Apostol, pilot în Campionatul Național de Rallycross.

În 2022 a fost junioara anului la Slalom Paralel

Anul trecut a fost foarte bun pentru Alexia. Pe lângă cele două locuri de vicecampioană la Rallycross și Slalom Paralel, tânăra a obținut și titlul de „Junioara anului la Slalom Paralel”, pentru cea mai bună evoluție.

„Am început cu Rallycross, apoi am aflat și de Slalom Paralel, m-am interesat dacă pot concura cu mașina mea și așa am început. Anul trecut am avut sezon complet și la Rallycross și la Slalom Paralel, 6 etape la Rallycross și 6 la Slalom Paralel” -Alexia Apostol, vicecampioană în Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel.

Alexia recunoaște că Slalomul Paralel este mai aproape de inima ei, dar în acest sezon va continua să se dea și la Rallycross.

 „În 2023 vreau să fac tot Campionatul de Slalom Paralel și voi merge și la câteva etape de Rallycross” -Alexia Apostol, vicecampioană în Campionatele de Rallycross și Slalom Paralel.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *