Noaptea Muzeelor 2023  – Dream Drums

556 0

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, organizează sâmbătă, 13 mai 2022, în intervalul orar 19:00 – 23:30 „Noaptea muzeelor 2023”. Evenimentul se va desfășura sub egida Rețelei Naționale a Muzeelor din România, iar anul acesta titlul evenimentului este „DREAM DRUMS!”

Vor putea fi vizitate expozițiile temporare: „Realitatea unui vis. Omagiu adus Smarandei Brăescu”, „Istoria Poliției Tecuci” – colecționar Virgil Tudor și Marius Diaconu – Asociația RoMilitaria și Expoziția de acuarelă „Amintiri din viitor” – Tiberiu Mateescu, dar și Expoziția permanentă a muzeului: Numismatică, Istorie, Paleontologie, Arheologie, Etnografie, Tehnică, Automobilul EGO 1924.

Evenimentele artistice vor fi organizate OvalsArt și vor debuta la ora 19 cu un concert susținut de Enescu Percussion Quartet, ansamblu alcătuit din: Maria Rizea, Adrian Imbir, Filip Sîia și Irina Rădulescu, cea care și coordonează ansalmbul. Sub genericul „Latino fantasi”va  avea loc o adevărată explozie de ritmuri și energie.

„Percussive constelattion”este titlul concertului care va surprinde și încânta cu începere de la ora 20. În fața publicului va evolua Ansamblul PERCUSSIONescu, alcătuit din Irina Rădulescu – marimbafon și Răzvan Florescu – vibrafon.

Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu – ansamblu înființat în anul 2016 de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și, deopotrivă, pentru muzica nouă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice – vibrafonul și marimbafonul, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Muzica lor se află la granița între trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan.În 2019 au câștigat concursul internațional „Festivalul Muzicii Maghiare”, în urma căruia au susținut un concert la Paris și au desfășurat primul turneu națioanal, intitulat „Vibraimba”, în cadrul proiectului Transylvania Live, care a avut ca finalitate concertul susținut la Academia de muzică Gnesin din Moscova. În anul 2020 PERCUSSIONescu au reprezentat Universitatea Națională de Muzică din București la Festivalul de improvizație muzicală contemporană și experimentală, METRIC, de la Tallin, Estonia și au susținut turneul național LEGENDS alături de flautistul de talie internațională, Matei Ioachimescu.

 La ora 21:30 este programată premiera filmului „Oglinzi Paralele” a Colegiului Național „Calistrat Hogaș” Tecuci, iar ulterior va fi proiectat un film istoric.

Intrarea este gratuită!

Parteneri ai evenimentului sunt: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Militar „Regele Ferdinand I”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Asociația RoMilitaria, Ovalsart, Institutul Hispano-Român – Castellon, Spania, Colecționar Virgil Tudor, Artist Tiberiu Mateescu.

Parteneri media: Ziarul Tecucean, AgerPress, HotNews, RadioTrinitas, Radio România Cultural.

Sebastian CRACIUN

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *