Astăzi este Ziua Uniunii Europene

339 0
Noi, europenii, sărbătorim astăzi, 9 mai 2023, Ziua Uniunii Europene. La această dată, în anul 1950, ministrul francez Robert Schuman a vorbit pentru prima dată despre realizarea unei uniuni a statelor europene. Scopul principal al acestei construcții politice urma să facă imposibil orice conflict militar între statele membre, să revitalizeze economiile naționale și să ofere o piață unică pentru întreaga comunitate. S-au scurs mai bine de 70 de ani de la această declarație și Uniunea Europeană funcționează deja, avându-ne printre membri pe noi, românii, începând cu 1 ianuarie 2007. Suntem în al șaptesprezecelea an de apartenență la acest grup select de națiuni care trăiesc și muncesc după cele mai evoluate norme ale civilizației umane. Declarația de la 9 mai 1950 este documentul de referință al nașterii Uniunii Europene. Efortul de realizare a uniunii reale, funcționale, aparține statelor care s-au înscris rând pe rând în acest proiect, construind un mod de viață comun, bazat pe democrație, pe progres economic și pe valori morale și culturale de înalt nivel universal. Ziua Uniunii Europene este și pentru noi, românii, un bun prilej de recunoștință pentru toți cei care au contribuit la acest proiect, oameni și țări, inclusiv România. În fiecare an, la acestă dată, speranța tuturor de a izbuti să rămână împreună pentru pace și pentru mai multă prosperitate este una foarte puternică.
La mulți ani!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *