Proiectul Primăriei Municipiului “Dezvoltare locală durabilă și promovarea incluziunii sociale în comunitatea marginalizată Colonie Nuci” a fost premiat de Ambasada Franței

221 0

Joi, 22 iunie 2022, administratorul public Eusebiu Vețeleanu a primit în numele Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea de la Ambasadoarea Franței la București, E.S. doamna Laurence Auer, “Mențiunea specială” a juriului în cadrul concursului “Orașe durabile” 2023 – categoria “județe și municipii” organizat de reprezentanța diplomatică franceză. Ediția de anul acesta s-a axat pe promovarea și susținerea proiectelor aflate în implementare și care respectă referențialul Eco-cartier realizat de Ministerul Francez al Tranziției Ecologice – un demers al autorităților franceze care încurajează și promovează noi moduri de a realiza, construi și gestiona un oraș durabil. Un Eco-cartier integrează ansamblul provocărilor amenajării durabile și oferă locuitorilor posibilitatea unui mod de viață care să răspundă marilor provocări climatice și biodiversității, bazându-se pe resursele locale. Proiectul Municipiului Râmnicu Vâlcea “Dezvoltare locală durabilă și promovarea incluziunii sociale în comunitatea marginalizată Colonie Nuci”, aflat la acest moment în implementare, se încadrează în tipologia celor 4 piloni ai cadrului francez de realizare a unui Eco-cartier – respectiv demers și proces, cadrul de viață, dezvoltare teritorială și mobilitate decarbonată, mediul înconjurător și clima – piloni care răspund provocărilor de dezvoltare durabilă ale ONU.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *