Agenda publică este ocupată în totalitate de tema consumului de droguri în rândul copiilor de școală și al adolescenților, din câte înțeleg. Eu am fost polițist de carieră și știu că o infracțiune de acest tip nu începe acolo unde se consumă produsul interzis. Dacă este interzis cu adevărat! Problema aceasta începe de la fabricant și de la marele traficant, cel care aduce substanțele de peste mări și țări dacă nu cumva drogul este un produs de-a dreptul românesc. Continuă la cei care asigură distribuția și abia apoi la consumator. Consumatorii, nu numai copii și adolescenți, cum suntem înclinați să credem, ci adulți de până la vârsta pensionării, trăiesc și se manifestă într-o societate care este complet nepregătită să-i aibă în mijlocul ei. Ca persoane cu responsabilitate diminuată, în primul rând. Dependentul de substanțe interzise este un produs al societății în care trăim. La fel și cultivatorul de canabis sau chimistul care sintetizează substanțele sau ca importatorul și distribuitorul, nu-i așa?
Niciunul dintre aceștia nu ne-au fost aduși de undeva, din neant. Recunoașterea și asumarea sunt primul pas în rezolvarea unei probleme. Avem producători, comercianți și consumatori de droguri, ai noștri, nu ai altcuiva. Coșmarul este real și este al nostru de la un capăt la altul. Funcționează ca un sistem și poate fi rezolvat numai dacă este abordat sistemic.
Ca parlamentar, cred că legislația are un rol important și trebuie revizuită rapid. Avem toate normele legislative care incriminează fabricarea, distribuția și consumul de droguri? Dacă le avem, le aplică cineva? Dacă nu le avem, care sunt cele care lipsesc?
Întreb chiar aici pe toți cei implicați: ce lipsește din legislația noastră pentru a ataca cu toate forțele producția, distribuția și consumul de substanțe interzise în România?
Să-i presezi pe consumatorii minori cu amenințarea unor controale la poarta școlii nu este o soluție pentru nimic. Există țări în lumea civilizată în care este legal să prezinți o fișă medicală personală care să arate și statutul epidemiologic și prezența substanțelor interzise în corpul celui care merge la școală sau care aspiră la angajarea într-un post.
De la instituțiile publice și până la firmele de curierat, nimeni nu lasă să pătrundă printre angajați și printre elevi și studenți persoane care pun în pericol epidemiologic colectivități de oameni sau care au o responsabilitate diminuată din cauza consumului de stupefiante. Disciplina socială nu este o restrângere a libertăților, ci un mecanism de păstrare a democrației.
Voi formula întrebări parlamentare adresate instituțiilor cu atribuțiuni în lupta împotriva drogurilor și, când mă refer la lupta împotriva acestui flagel, mă gândesc la cei ce luptă cu producătorii și importatorii de droguri, cu cei care destructurează rețele de distribuție și, nu în ultimul rând, cu cei care acționează asupra scăderii numărului celor ce consumă droguri.
Emoția care s-a produs în societate după ce un individ a ucis niște tineri cu mașina condusă sub influența drogurilor a îndreptat atenția tuturor asupra consumatorilor. Consumatorii însă încheie un lanț de indivizi bogați și violenți de care presupun că se ocupă cineva și în România. Sau nu?
Poate vedem și noi, publicul, câteva rezultate din activitatea instituțiilor de forță care acționează împotriva producătorilor și a traficanților de droguri. Acolo trebuie să fie și banii care se obțin din buzunarele consumatorilor despre care se vorbește acum. Banii ar trebui să fie principalul subiect în discuție când vine vorba despre lupta împotriva drogurilor pe pământ românesc.
La cine merg banii care se dau pe droguri? În niciun caz la micul dealer din cartier, cel care își acoperă propriul consum din câștigul realizat ca vânzător ambulant de stupefiante. Banii merg la producători, la marii traficați și la cei care le protejează activitatea de fabricare, de distribuție și de recuperare și de transfer al banilor, deseori peste granițele acestei țări.
Nu, problema drogurilor nu se poate rezolva pornind din curtea școlii generale din cartier! Cauza și personajele principale sunt la capătul opus al acestui coșmar.
