“Ziua care nu se uită!” – Cel mai mare eveniment de triatlon vă așteaptă la Brașov! 

302 0

La 12 noiembrie, orașul de sub Tâmpa va fi gazda mai multor concursuri sportive care vor comemora 36 de ani de la Revolta Anticomunistă din 15 noiembrie 1987.  

 

Întitulat „Crosul 15 noiembrie 1987” din „Ziua care nu se uită!”, competiția de duatlon va avea loc pe 12 noiembrie, în cadrul unui parteneriat între Primăria Municipiului Brașov, Asociația 15 noiembrie 1987 și Federația Română de Triatlon. Vlad Stoica, președintele Federației Române de triatlon, spune că evenimentul va fi unul de anvergură.

“Ne bucurăm tare că ne reîntoarcem în Brașov la o competiție de Duatlon și ne dorim să ne facem un obicei din a organiza competiții de nivel național și de ce nu, international, în acest oraș frumos, care pe lângă frumusețe are și avantajul de a fi în centrul țării. În următorii ani ne dorim ca Brașovul să devină centrul triatlonului românesc“ – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

 

Pe lângă tradiționalul cros popular, evenimentul include și Campionatul Național de Duatlon Sprint și Trikids, un concurs destinat copiilor între 6-15 ani.

 

La „Crosul 15 noiembrie”, aflat la a XXXIV-a ediție , pot participa atleți amatori, la individual feminin și masculin, pe categorii de vârstă.

La Campionatul Național de Duatlon Sprint, pot participa atleți profesioniști cu vârste cuprinse între 16 și +70 ani, legitimați la cluburi sportive, familii, ștafete de elevi între 8-19 ani formate din maxim 5 concurenți și atleți participanți în cursa fotoliilor rulante.

Distanța totală pe care concurenții o au de parcurs este de 5 kilometri, iar timpul limită de o oră.

 

Startul se va da la 10.30  

 

Startul se va da duminică, 12 noiembrie la ora 10:30 în interiorul Parcului Industrial SC Roman, din dreptul fostei Secții 440 a Uzinei de Autocamioane, locul unde a izbucnit Revolta de la Brașov.

 

Primii la start vor fi atleții de la categoriile de vârstă peste 18 ani. Aceștia vor fi urmați de copiii și adolescenții de 10-17 ani.

„Crosul 15 Noiembrie” va continua cu participanții la cursa fotoliilor rulante și cursa familiilor. La 10:40 vor lua startul elevii participanți în cursa „Ștafeta Elevilor”.

Cei care doresc să se înscrie la eveniment o pot face pe site-ul oficial al Primăriei Brașov, www.brasovcity.ro/crosul-15-noiembrie-1987. Înscrierile online se pot face până la 8 noiembrie 2023. Taxele de înscriere sunt următoarele: copii și tineri (între 10-19 ani), 20 lei, tineri și adulți (între 20-80+ ani), 40 lei, Cursa Familiilor și Ștafeta Elevi, 50 lei.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *