Bernadette Szocs a decis: fără vacanță în drumul spre medalia olimpică!  

616 0

Bernadette Szocs, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România în acest moment, a pus pe pauză orice ar putea să o distragă de la cel mai  mare vis al ei, o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris.  Frumoasa sportivă recunoaște că muncește zilnci din greu, fără să e abată de la un program strict! 

 

Bernadette Szocs are un final de an plin de competiții, iar sportivei îi stă gândul doar la tenisul de masă! Chiar dacă 2023 a fost și este încărcat, ea nu vrea să audă de vacanță!

 

„Eu nu voi avea vacanță pentru că la început de an voi avea foarte multe concursuri și vreau să mă antrenez foarte bine. Mai este foarte puțin până la Jocurile Olimpice și îmi doresc o medalie, iar acum nu am niciun motiv să fiu în vacanță. Singura mea motivație este să fiu în sala de tenis de masă” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă al României.   

 

Nu și-a revenit după european  

 

Au trecut două luni de la Campionatul European pe echipe de la Malmo, de unde româncele s-au întors vicecampioane europene, dar Bernie e încă tristă.

„Pentru mine, a fost o înfrângere dureroasă. Nici acum nu am trecut peste înfrângerea din finală, pentru că îmi doream foarte mult să câștigăm titlul european. Înainte cu o lună le-am bătut pe nemțoaice” –  Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă al României.  

 

Frumoasa sportivă explică și motivul dezamăgirii sale.  

 

“Dacă deveneam campioane europene, eram calificate direct la Jocurile Olimpice. De-asta a fost atât de dureros pentru mine” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă al României.  

 

Sportiva este convinsă că la anul, la Jocurile Olimpice de la Paris, va veni și medalia mult așteptată.

 

„Da pot să spun că îmi doresc foarte mult și simt că pot să fac acest rezultat ca să reușesc să îndeplinesc visul Știu că sunt pe drumul cel bun” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă al României.

 

Va fi prezentă la Cupa Mondială din China  

 

La cel mai important turneu individual recent încheiat, WTT Champions Frankfurt 2023, Bernadette Szocs a terminat în primele 8. La competiția din Germania, românca a reușit să o elimine în drumul spre sferturi pe campioana olimpică Chen Meng, locul 2 mondial. Între 4-10 decembrie, fetele și băieții din loturile naționale de tenis de masă ale României vor participa la Cupa Mondială de la Chengdu, China.

„Această competiție este ceva nou pentru noi, este prima dată când vom concura într-o echipă mixtă. Vom juca în probele de dublu, mixt și simplu. Sperăm să ne întoarcem cu medalii din China” – Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă al României.  

Pentru turneul din China din echipa fetelor fac parte: Bernadette Szocs, Eliza Samara, Adina Diaconu și Andreea Dragoman, iar băieții vor fi în componența: Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate și Darius Movileanu.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *