Jumătate dintre copii spun că nu sunt implicaţi de adulţi când se iau decizii. Copiii din World Vision România și din FONPC care au mers la Guvern pentru a prezenta Strategia Drepturilor Copilului în format de chat de Instagram
București, 20 noiembrie 2023. Jumătate dintre copii spun că adulţii din jur nu îi implică atunci când se iau decizii, conform datelor World Vision România. Mai mult decât atât, unu din doi copii spune că nu se simte liber să-şi exprime opiniile în faţa profesorilor, iar unu din cinci nu se simte liber să facă acest lucru nici cu părinţii. Când vine vorba de a reclama o problemă către autorităţi, o treime dintre adolescenţi spun că nu ar face acest lucru de teama de a nu fi crezuţi.
De ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România şi Consiliul Tinerilor din Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, au organizat evenimentul #CopiiiVorPuterea și au Dreptul să o ceară. Astfel, 15 copii din cele două consilii reprezentative ale copiilor și tinerilor au mers la Guvernul României, unde au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse Natalia Elena Intotero, ministrul Educației Ligia Deca și preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Rareş-Petru Achiriloaie, şi au prezentat Strategia Drepturile Copiilor pe “înţelesul lor”, ca răspuns la adoptarea recentă a Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului „Copii protejați, România sigură”- 2023-2027, document la care și copiii şi tinerii au contribuit. Nu în ultimul rând, aceştia au adresat întrebări reprezentanților Guvernului referitor la cum vor implementa această strategie.
Cei 15 copii au prezentat într-un limbaj prietenos, printr-o grafică similară cu cea de pe Instagram (cu care copiii sunt familiarizați), câteva dintre problemele din strategie care îi preocupă: participarea copiilor la procesul decizional, echitatea în educație și protecția lor în fața diferitelor forme de abuzuri și violențe. Strategia Copiilor pe înţelesul lor, în format de Instagram, poate fi regăsită aici: https://worldvision.ro/wp-content/uploads/2023/11/Drepturile-copiilor_pe-intelesul-lor.pdf
Copiii şi tinerii au cerut autorităţilor, la Guvern, să continue traducerea Strategiei pe un limbaj prietenos cu copiii, precum şi să implice copiii în mod formal în procesul de monitorizare a implementării strategiei.
Mai mult, copiii au propus premierului Marcel Ciolacu să invite copiii şi tinerii în şedinţele de Guvern, atunci când se discută politici publice care îi privesc.
43% dintre adolescenţii de la sate văd în comunităţile lor oameni violenţi, care consumă alcool: Copii îşi cer Dreptul la protecție în fața abuzurilor
Deși o parte dintre minori sunt zilnic expuși la violență în școală, familie sau pe stradă, patru din zece elevi din ciclul gimnazial și liceal nu știu dacă în unitatea lor de învățământ se află un consilier școlar cu care să poată vorbi dacă au nevoie, arată un sondaj realizat de World Vision România. În același timp, 37% dintre profesorii consultați de organizație se simt puțin sau deloc pregătiți să identifice copiii care sunt victime ale violențelor. Iar în cazul actelor de agresiune care se petrec chiar la școală, doar 45% consideră că „știu ce au de făcut”.
43% dintre adolescenții de la sate văd în comunitățile lor oameni care sunt violenți și consumă alcool. Totodată, 20% dintre părinții lor consideră că cei mici sunt expuși la violenţe pe stradă. Referitor la agresiunile în școală, doi din zece copii din comunitățile vulnerabile spun că violența este prezentă mult sau foarte mult.
Numărul de apeluri la Telefonul Copilului a crescut semnificativ: cu peste 3.000 anual. Totuși, sistemul de raportare prezintă deficiențe, inclusiv lipsa de informații detaliate și a unei platforme care să integreze toate raportările de abuzuri la adresa copiilor. Aceste deficiențe arată posibilitatea unui număr real mai mare de cazuri de abuz decât cele raportate oficial. Strategia subliniază și necesitatea formării tuturor angajaților din sistemul public, și nu numai, care intră în contact cu copiii.
“Protecția copiilor înseamnă mult mai mult decât legi si mecanisme. Este o misiune comună fiecăruia dintre noi, o misiune de a schimba modul de raportare al societății la copii. Avem nevoie de campanii de conștientizare cu privire la formele de violență, de modalități de raportare prietenoase și de un sistem național care să colecteze toate sesizările pe abuz”, a declarat Mara, 15 ani, Dolj.
Unu din zece copii din mediul rural nu merge la şcoală: Copiii îşi cer Dreptul la o educație echitabilă
Una dintre cele mai importante probleme identificate de copii în ceeea ce privește echitatea în educație este decalajul dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban.
Conform unui raport realizat de World Vision România, unu din zece copii din mediul rural nu frecventează nicio instituţie de învăţământ. În aceste zone, unu din patru copii frecventează grădinița ocazional, chiar parțial, mergând uneori doar o dată pe săptămână. 45% dintre părinți invocă deficitul de resurse financiare drept cauză pentru frecventarea redusă a grădiniței. Totodată, elevii români din medii dezavantajate, chiar și cei cu performanțe bune, au aspirații educaționale mai scăzute: 1 din 4 nu se așteaptă să termine învățământul superior.
Referitor la această temă, printre țintele strategiei se află: scăderea ratei abandonului școlar timpuriu cu 4,5% față de 15,3% (cât era în 2019), cât și reducerea cu 15% a procentului de tineri cu competențe scăzute la testările PISA.
„În discuțiile noastre din grupul nostru de Instagram, am abordat un subiect crucial pentru noi – educația, o problemă care ne preocupă și ne afectează profund. Printre soluțiile pe care le-am identificat în strategie și le considerăm esențiale se numără: oferirea unei mese calde în școli, deoarece sunt copii care ajung la școală fără mâncare și e greu să te concentrezi când îți e foame sau frig. De asemenea, programele de educație parentală sunt vitale pentru ca părinții să înțeleagă importanța educației și să prioritizeze școala în locul muncii gospodărești. În plus, e nevoie de mai mulți profesori de sprijin, în special în zonele rurale, unde mulți copii necesită o atenție specială „, a declarat Mario, 16, Vaslui.
Unu din doi copii spune că adulţii nu le cer copiilor opinia: Copiii îşi cer Dreptul la participare
Jumătate dintre copii spun că adulţii din jur nu îi implică atunci când se iau decizii, conform datelor World Vision România.
Conform datelor care fundamentează măsurile propuse în Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului „Copii protejați, România sigură”- 2023-2027, majoritatea copiilor români (88%) știau despre drepturile copilului, un procent mai mic decât media europeană (95%). Cei mai mulți au aflat despre aceste drepturi de la școală (69%), familie (40%) și Internet (40%). Alte surse mai puțin folosite au fost cărțile (16%) și prietenii, ONG-urile sau alții (între 9% și 11%). La nivel european, școala a avut un rol mai important (83%) în informarea copiilor.
La nivelul strategiei României, una dintre ținte este ca “documentele de politici naționale care vizează drepturile copilului să fie elaborate în formate accesibile pentru copii și cu participarea copiilor”.
“Un prim pas spre implicarea cu adevărat a tinerilor o reprezintă înțelegerea legislației cu care aceștia vor lucra. De aceea, traducerea în limbaj prietenos a documentelor oficiale trebuie să fie o prioritate. Alături de acest demers, ne-ar ajuta înființarea si utilizarea de mecanisme de consultare a copiilor, la nivelul fiecărui domeniu. Suntem experți în experiențele pe care le avem, iar acest lucru ne face veritabili parteneri de discuție și implementare a politicilor publice care ne vizează,” a declarat Bianca, 17 ani, Bacău.
“Respectarea drepturilor copilului începe, în primul rând, cu o bună informare și în baza unei relații de încredere pe care adulții au responsabilitatea să o construiască cu copiii. Obligaţia noastră este să-i susţinem şi să-i încurajăm pe copii să-și exprime opiniile atunci când se iau decizii care îi pot afecta atât la nivel de comunitate locală, cât la nivel national. Datele noastre arată că jumătate dintre copii nu se simt liberi să-și exprime opiniile în faţa profesorilor, iar unu din cinci nu-şi exprimă opiniile în fața părinților. Totodată, peste o treime dintre copii spun că nu se simt încurajați de adulții din jurul lor să producă o schimbare în comunitatea de care aparțin. Mai grav este că observăm că 28% dintre adolescenţi nu ar aborda autorităţile dacă ar fi victima unor violenţe, cei mai mulți din teama de a nu fi crezuți”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
“FONPC susține participarea reala a copiilor la acțiuni și decizii și învățam de la ei să fim atenți la nevoi și drepturi. Este doar o chestiune de voință, ascultare și încredere”, a declarat Daniela Boșca, director executiv FONPC.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România a ajutat un milion de copii și adulți, din 40 județe.
Detalii la www.woldvision.ro și http://fb.com/WorldVisionRomania