Campion la 6 ani! 

531 0

Patrick Boroș, băiețelul campionilor mondiali de la kempo, Alina Pascu și Gabi Boroș, vrea să le calce pe urme părinților. Sub privirile lor, puștiul a câștigat locul 1 la primul concurs la care a participat.   

În familia Pascu-Boroș, kempo este cuvântul de bază!Campionii mondiali au un băiețel de 6 ani care vrea să se ridice la standardele impuse de părinții lui.

Patrick a participat la primul campionat national de kempo din cariera lui, concurs pe care l-a și câștigat

„Sunt foarte bucuros pentru această medalie pe care am câștigat-o. Am fost mai bun ca adversarul” -Patrick Boroș, campion naționl de kempo.  

Înaintea meciului, puștiul a primit ultimele indicații chiar de la părinții săi.

„I-am spus că nu are importanță cu ce decizie se termină meciul, important este ca el să dea tot ce poate. Să lovească corect și să aibă curaj să intre și exact asta a făcut” -Alina Pascu Boroș, campioană mondială la kempo.  

Alina povestește că ea și soțul său au fost luați prin surprindere când Patrick i-a anunțat că vrea să concureze la campionatul național, primul pentru el.

“Am avut foarte mari emoții și am fost și surprinsă, nu ne așteptam din partea lui, voiam și noi la un moment dat ca el să participe, însă ne gândeam cam într-un an” –-Alina Pascu Boroș, campioană mondială la kempo.  

Sportiva recunoaște că din cauza emoțiilor, abia a putut să se uite la meci!

“Sigur că da, mult mai mari. Nu se compară din niciun punct de Vedere” -Alina Pascu Boroș, campioană mondială la kempo.  

Prima medalie din viața de sportiv a lui Patrick va fi păstrată la loc de cinste alături de sutele de medalii și trofee câștigate de părinții săi.   

“O să îi fac o ramă împreună cu niște poze pe care le-am făcut și cu antrenorul nostru  și o să îi pun prima lui medalie câștigată la campionatul național”-Alina Pascu Boroș, campioană mondială la kempo.

Părinții nu vor să pună presiune pe copil și îl lasă pe el să își aleagă drumul pe care vrea să îl urmeze.  

“Îmi doresc să fie fericit, să fie sănătos și să aibă ce carieră își dorește. Dacă, cariera lui va fi în kempo o să fiu foarte fericită” -Alina Pascu Boroș, campioană mondială la kempo. 

Părinții sunt multiplii campioni mondiali și europeni la kempo  

La ultima competiție din acest an organizată de Federația Română de Kempo, Campionatul Național de Kempo K1, copii, juniori și seniori, au participat 800 de sportivi. Patrick Boroș a devenit campion național la categoria 6-8 ani.

Micuțul Patrick moștenește pasiunea pentru kempo de la părinții săi. Alina Pascu Boroș și Gabi Boroș sunt multiplii campioni mondiali și europeni de kempo, cu zeci de trofee cucerite în peste 20 de ani de activitate sportivă și fac parte din lotul național de kempo al României.

Alina concurează de 21 de ani, iar soțul său de 19 ani. Pe lângă activitatea sportivă, Alina este și arbitru de kempo și instructoare de fitness, iar soțul său antrenor de kempo.

Pe Patrick îl luăm cu noi la antrenamente de când era mic, iar de 2 ani a început și el să cocheteze cu acest sport. Noi nu punem presiune pe copil, el este cel care va alege ce își dorește să facă. Este foarte ambițios și ca o glumă pot spune că este cel mai antrenat copil. Se antrenează cu mine, cu tatăl lui, cu sensei Amatto Zaharia, iar când merge la sală la soțul meu se pregătește și acolo” – Alina Pascu Boroș, campioană mondială la kempo. 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *