DISPOZIŢIA NR. 9439 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară

432 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133, alin. (1) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin. (3), lit.a) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

 

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 22.12.2023, ora 12.00, în sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței ordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

 

                                                                       

           PRIMAR,                                     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                SECRETAR GENERAL,

                                                                         jurist Ion DIDOIU 

 


 

ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 9439 DIN DATA DE 15.12.2023

 PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI ORDINARE DIN DATA DE 22.12.2023:

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului general consolidat al municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 30.11.2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  2. Proiect de hotărâre referitor la aprobarea Actului adițional nr. 2 la Contractul de asociere 8670/21732/2023 privind susținerea sportului de performanță, cu modificările și completările ulterioare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  3. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2023- inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  4. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local și a listelor de investiții pe anul 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  6. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat și a Documentației tehnico-economice, faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare, modernizare, extindere Sala Sporturilor (Sala Polivalentă Traian) str. Nicolae Bălcescu nr.24, municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții și a indicatorilor tehnico-economici conform Devizului General pentru obiectivul de investiție ”Reabilitare urbană Calea lui Traian” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  9. Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3, nr.4 și nr.5.
  10. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 315% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2024 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Ștraubing nr.71, ca urmare a constatării stării tehnice de clădiri neîngrijite – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  11. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 250% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2024 pentru imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Fețeni nr. 67, ca urmare a constatării stării tehnice de clădiri neîngrijite – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  12. Proiect de hotărâre privind actualizarea tarifului de compostare biodeșeuri colectate separat la Stația de Compost Râureni din cadrul Direcției Administrării Domeniului Public – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  13. Proiect de hotărâre privind acceptarea donației imobilului – teren în suprafață de 657 m.p., situat în strada Depozitelor nr. 6-6A, cu destinația de drum public, precum și a investiției ”Sens giratoriu”, executată pe acesta, conform Ofertei notariale de donație formulată de către societatea Dedeman SRL – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  14. Proiect de hotărâre privind acceptarea donației unui imobil – teren cu destinația de drum public – Intrarea Stăncioiului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  15. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Anexei nr. 2 – Indicatori minimi de performanță, la Regulamentul serviciului public de salubrizare, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 11 din 31 ianuarie 2023 privind modificarea și completarea Contractului de delegare nr. 23205/26.06.2015 a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea Hărților Strategice de Zgomot pentru Municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  17. Proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru terenul aferent imobilelor – construcții garaje situate în strada Mihai Viteazul, edificate în baza Autorizației de construire nr. 8283/561/1976 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  18. Proiect de hotărâre privind completarea Listei bunurilor aparținând domeniului public al municipiului aferente sistemului public de alimentare cu apă și de canalizare, concesionate către societatea Apavil S.A. – anexă la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 1 din 18.11.2008 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  19. Proiect de hotărâre privind completarea Anexei 3.1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 49043/27.12.2018 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  20. Proiect de hotărâre privind completarea Anexei 1 – ”Lista zone verzi, parcuri și grădini publice” a Caietului de sarcini ”Amenajarea și întreținerea zonelor verzi, a parcurilor și grădinilor publice” – Anexa 3.1 la Contractul de delegare a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 34764/18.09.2020 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  21. Proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul în suprafață de 3 m.p., proprietatea publică a municipiului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  22. Proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul, proprietatea publică a municipiului, situat în str. Regina Maria, bloc C7, scara B – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2, nr.3 și nr.4.
  23. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.9 din 22.01.2019 privind aprobarea ”Registrului Local al Spațiilor Verzi din municipiul Râmnicu Vâlcea”, cu modificările și completările ulterioare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.4.
  24. Proiect de hotărâre privind aprobarea ”Programului anual de întreținere și reparare a infrastructurii de operare” și a ”Planului de marketing” pentru anul 2024, pentru serviciul de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  25. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr.6 la convenția de parteneriat dintre Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea – Direcția de Asistență Socială și Asociația ”Centrul pentru Familie”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local 317/31.08.2017, așa cum a fost modificată prin Actul adițional nr.3 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.
  26. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, ca urmare a reorganizării impusă de obligativitatea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 296/2023 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  27. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  28. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.01.2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  29. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”, începând cu data de 01.01.2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  30. Proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială Rm. Vâlcea și aprobarea organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale direcției – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.5.
  31. Proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri de reorganizare a Direcției Administrării Domeniului Public și aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  32. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu – Construire locuință D+P, împrejmuire proprietate și amenajare teren, amplasament Mun.Rm. Vâlcea, Calea lui Traian punct Cetățuia, inițiator SC Bica SRL – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  33. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U.- Lotizare teren în vederea construirii de locuințe individuale, anexe gospodărești, drum acces, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Constantin Stănciulescu nr.37, inițiator Fota Corina Dana – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  34. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U – Dezmembrare teren în 12 loturi în vederea construirii de locuințe și spațiu comercial, amplasament Rm.Vâlcea, strada Copăcelu nr. 42, inițiator Soare Cornel – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  35. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U – Parcelare teren, amplasament Mun.Rm. Vâlcea, strada Aranghel nr. 22, inițiator Greere Mihaela Cristina – inițiator al proiectului de hotărâre Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.4.
  36. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii prin licitație publică cu strigare a amplasamentelor de pe domeniul public al municipiului în vederea desfășurării comerțului stradal ocazional ”Mărțișor 2024” și a caietului de sarcini aferent – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  37. Proiect de hotărâre pentru aprobarea încheierii unui Act Adițional privind prelungirea valabilității Acordului de Parteneriat cu Forumul Cultural al Râmnicului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  38. Proiect de hotărâre privind exprimarea acordului de principiu pentru depozitarea temporară, până la delegarea operării de către ADI Salubrizare a CMID Roești a deșeurilor reziduale de pe raza județului Vâlcea, la Depozitul conform Fețeni – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3.
  39. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: ianuarie, februarie și martie 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  40. Întrebări, interpelări și informări.

 

              PRIMAR,                                                                       SECRETAR GENERAL,                              

           Mircia GUTĂU                                                                           Ion DIDOIU  

 

Întocmit Serv. APL,

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *