Taberele de schi adaptat persoanelor cu dizabilități ajung pe pârtia Arena Platoș din Păltiniș (jud. Sibiu)

483 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 Asociația Caiac SMile din Satu Mare invită persoanele cu nevoi speciale li se alăture pe pârtie și să schieze împreună

Între 6 și 9 februarie va avea loc, pe pârtia Arena Platoș din Păltiniș (jud. Sibiu), cea de-a cincea tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități din sezonul 2023-2024. Tabăra este organizată de Caiac SMile, în parteneriat cu Păltiniș Arena.  Echipa asociației sătmărene va fi prezentă în fiecare dintre aceste zile pe pârtie, între orele 12:00 – 15:00, și va schia alături de persoanele cu dizabilități.

Toate persoanele cu diferite tipuri de dizabilități, indiferent de natura lor, și care doresc să participe la activități, fie că au mai schiat sau vor fi la prima experiență de acest fel, sunt invitate să se înscrie prin completarea acestui formular de pe site: https://forms.gle/WiSrTwZ5vccBwhdUA.

Momente emoționante pe pârtii: familiile tinerilor cu dizabilități au schiat împreună

Pe cele patru pârtii pe care au ajuns până acum în acest sezon (Buscat, Cheile Grădiștei, Vatra Dornei, Poiana Brașov) tinerii cu dizabilități au putut să se bucure de zăpadă alături de frații și părinții lor, pentru prima dată. Iar, în Cluj, tinerii cu deficiențe de vedere au schiat ghidați de antrenorii asociației din Satu Mare de-a lungul unui traseu creat special pentru ei.

Ceea ce mi-am dorit extrem de mult pentru acest sezon a fost să aduc familiile împreună. Sunt multe situațiile în care în familie este și un membru cu dizabilități și niciodată acea familie nu a reușit să schieze. Și am reușit. La Cheile Grădiștei l-am plimbat pe Matei în monoschi în timp ce sora lui, Amelia, a fost mereu alături de noi. Și au mai fost și Denis și Cosmin, și Ares și Ciprian, tot exemple minunate. La Poiana Brașov Ionuț Filișan a schiat împreună cu fetița lui, Luna. La Vatra Dornei l-am revăzut pe călugărul de la Mănăstirea Putna, care a schiat pentru prima dată alături de noi, în ediția trecută a taberelor. Sunt multe povești frumoase pe aceste pârtii”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

George Baltă și Ionuț Filișan, aflați în scaun rulant, au schiat alături de Ana Maria Brânză și de antrenorii asociației sătmărene, la Poiana Brașov

George Baltă, fost rugbist de performanță care, în urma unei accidentări în timpul unui meci de pregătire din martie 2006 a rămas imobilizat într-un scaun rulant, și Ionuț Filișan, antrenor de tenis în scaun rulant la clubul Dinamo București, au fost prezenți pe pârtia Bradul în cele trei zile ale taberei de schi adaptat. Lor li s-a alăturat, în ultima zi, și Ana Maria Brânză, multiplă campioană mondială, europeană și olimpică la scrimă și consilier al președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Împreună cu ea, persoanele cu dizabilități înscrise în tabăra permanentă au urmărit, la Ana Hotels Sport Poiana Brașov, filmul lui George Baltă, în regia lui Tedy Nicula, ”Mai departe”.

 

La Cheile Grădiștei, Alex Dima, Ana Maria Brânză, Mirela Retegan și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului Ștefan Radu Oprea au schiat alături de persoanele cu dizabilități.

Tinerii care au fost prezenți în tabăra de la Cheile Grădiștei au alunecat pe pârtie alături de antrenorii și voluntarii Asociației Caiac SMile, dar și alături de sportivi și personalități publice care susțin accesibilizarea pârtiilor din România. Cu toții au venit special la Cheile Grădiștei pentru a da o mână de ajutor și a schia împreună cu tinerii cu nevoi speciale.

De altfel, Alex Dima, Ana Maria Brânză și Mirela Retegan au participat și în trecut la activitățile organizate de Caiac SMile și s-au implicat în susținerea persoanelor cu dizabilități sau a celor provenite din medii defavorizate care au participat la activitățile sportive organizate de asociația din Satu Mare, atât iarna, cât și vara.

Elevator pentru cei care nu pot părăsi locuința

Noutatea acestei ediții este că asociația sătmăreană poate oferi, la cerere, asistență la domiciliu pentru persoanele cu dizabilități care locuiesc în imobile neadaptate sau parțial adaptate. Astfel, voluntarii Caiac SMile vor veni cu un elevator special, îi vor coborî și urca pe cei aflați în dificultate și îi pot ajuta inclusiv cu găsirea unui mijloc de transport pentru a ajunge pe pârtie. Cei care doresc ajutor, sunt rugați să sune la numărul de telefon: 0760 291 669.

 

Peste 100 de persoane cu dizabilități locomotorii, sindrom Down și tulburare de spectru autist au schiat alături de antrenorii și voluntarii Asociației Caiac SMile, în Poiana Brașov.

 

Următoarele ”opriri” ale taberei speciale de schi, după Poiana Brașov, sunt:

  • 12 – 16 februarie, Cheile Grădiștei, jud. Brașov
  • 19 – 23 februarie, Șureanu, jud. Alba
  • 26 februarie – 1 martie, Păltiniș, jud. Sibiu
  • 4 – 8 martie, Cavnic, jud. Maramureș
  • 11 – 15 martie, Buscat, jud. Cluj
  • 18 – 22 martie, Șureanu, jud, Alba
  • 23 – 30 martie, Snow Fest, Les 2 Alpes

 

Înscrierile pentru oricare dintre pârtii se fac pe www.caiacsmile.ro*

*Programul poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. Programul actualizat va fi disponibil atât pe site, cât și pe toate canalele de comunicare online ale asociației, Facebook și Instagram.

Parteneri

Păltiniș Arena, Star Transmission & Star Assembly, Casa Auto Sebeș, Casa Auto Vâlcea, GV & Oprean Logistics, Snow Fest, BCR, SomiPress România, AQUA Carpatica

Parteneri media: Kiss FM, Revista BIZ, Ski & Outdoor Magazine

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *