Ref: Fii vocea generației tale – Asociația Vâlceană a Elevilor te invită să faci parte din schimbare!

453 0

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) este unica structură independentă de reprezentare a elevilor din județul Vâlcea ce apără drepturile elevilor la nivel local, cât și la nivel național. Activitatea noastră presupune implicarea tinerilor vâlceni în schimbarea sistemului educațional.

Parcursul prosper al Asociației este condus de o echipă implicată ce își propune să facă o modificare esențială în privința sferei educației, întrucât tinde să înregistreze situații remarcabile. Dacă ești elev din județ, ai peste 14 ani și ești interesat de domeniul educației, te invităm să participi la interviul nostru, care va avea loc în perioada 2-3 martie. Poți alege să participi fizic la Centrul de Tineret „Youth Hub” sau online prin platforma „Google Meet”. Detalii suplimentare sunt disponibile pe rețelele noastre de socializare (Instagram: asociatiaelevilor.vl; Facebook: Asociația Vâlceană a Elevilor).

Contribuția în cadrul comunității constă în demararea demersurilor și proiectelor ce simbolizează activismul în educație. AVE marchează debutul conceptului de diplomație prin obținerea succesului în procesul pentru burse și încurajează încrederea și perseverența în fața Curții Constituționale a României prin victoria obținută în procesul pentru transportul gratuit la nivel județean. Inițiativele promovate de Asociație care au subliniat importanța informării și orientării în carieră includ: “ABC-ul Carierei”, “Generația #Putem”, “Linia de Urgență”, “Opportunity Fair”, “Caravana AVE”, “Vâlcea Debates”, webinar-ul “All about studying

abroad-dreams come true”.

Echipa Asociației este alcătuită din tineri elevi dedicați implicării în comunitate, făcând simțit conceptul de familie unită.

Vă încurajăm să luați parte la schimbare, implicându-vă activ în domeniul de reprezentare al elevilor veți avea parte de o multitudine de oportunități benefice parcursului de dezvoltare.

Dă glas schimbării! Devino parte din Asociația Vâlceană a Elevilor!

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI VÂLCENE A ELEVILOR

AVE este unica asociație independentă a elevilor din județul Vâlcea. Formată din elevi pentru elevi, aceasta asigură protejarea drepturilor acestora încă din anul 2018, oferindu-le sprijin în rezolvarea problemelor privind sistemul de învățământ românesc. Cu ajutorul presei juridice, al implicării membrilor săi și al colaborării cu celelalte asociații de elevi din România, AVE reuşeşte să obțină rezultate favorabile elevilor în ariile sale de acoperire, atât la nivel local, cât şi la nivel național. Printre demersurile asociației se numără procesul sesizat Curţii Constituționale a României (CCR) cu privire la OUG 50/2021 referitor la transportul gratuit al elevilor, obținerea materialelor de igienă în unităţile de învățământ din județ, acordarea burselor şcolare, numeroase discuții referitoare la educație cu autoritățile competente, rezolvarea problemelor întâmpinate de către elevii vâlceni în şcoli prin intermediul inițiativei „Linia de Urgență a Elevului”, dar şi proiectele cu un puternic impact, precum: „Opportunity Fair”, menit a introduce adolescenții în lumea voluntariatului şi a reprezentării, respectiv „ABC-ul Carierei”, venit în ajutorul tinerilor din întreaga țară pentru a-şi alege profesia potrivită.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *