Activități de prevenire a faptelor antisociale desfășurate în școli de jandarmii vâlceni

362 0

Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea a desfășurat recent o campanie de informare și prevenire în cadrul unităților școlare din municipiul Drăgășani,  la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” și Școala Gimnazială nr. 8, cu ocazia săptămânii „Școala altfel”. Această inițiativă a fost menită să consolideze eforturile anterioare ale Jandarmeriei Vâlcea de a sensibiliza elevii cu privire la consecințele faptelor antisociale.

Campania a avut ca obiectiv principal educarea și conștientizarea elevilor cu privire la impactul negativ al comportamentului antisocial și al implicării în activități infracționale. Prin intermediul diferitelor activități și prezentări, elevii au fost informați despre riscurile și consecințele legale ale acțiunilor lor, încurajându-i să adopte comportamente responsabile atât în școală dar și în timpul liber.

De asemenea, în cadrul acestei campanii, s-au oferit sprijin și informații tinerilor interesați de a urma o carieră militară în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia au avut ocazia să afle despre condițiile și criteriile de recrutare specifice, precum și despre documentele necesare pentru înscrierea în instituțiile de învățământ ale acestui minister.

Maior Dumitrache Dragoș, Jandarmeria Vâlcea: ”Rezultatele acestei campanii au fost încurajatoare, având în vedere participarea a peste 200 de elevi la diversele activități și prezentări desfășurate în cadrul școlilor din Drăgășani. Le mulțumim tuturor elevilor pentru atenția acordată și pentru implicarea lor activă în această inițiativă. De asemenea, aducem sincere mulțumiri cadrelor didactice pentru sprijinul și contribuția lor în derularea cu succes a acestei campanii educative.”

INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEȚEAN VÂLCEA

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *