AFC Vlădeşti, neînvinsă pe teren propriu, în acest sezon! Andrei Neagoe & Co. au pus frână şi pentru Olanu, după ce au învins Corona

627 0

După ce, în urmă cu două etape, a învins Corona Mihăeşti, sâmbătă, 23 martie, AFC Vlădeşti a mai pus frână unei echipe aflată în lupta pentru promovarea în Liga a IV-a. Andrei Neagoe şi colegii săi au învins ACS Olanu. Un singur gol a făcut diferenţa. L-a marcat Marian Berbece, cu capul, în minutul 36, după o lovitură liberă executată de Olaru. Oaspeții nu au prins o zi bună. Poate şi terenul, înghesuit, care le convine gazdelor, i-a împiedicat să construiască. Cel mai bun jucător al lor a fost portarul Elvis Năstase. Olaru, Neagoe, Tudorache şi George Petre (care a trimis mingea în bară), au mai ratat şansa desprinderii pentru Vlădeşti. Olanu, şters… Tomescu putea profita la o ieşire greşită a goal-keeper-ului advers, pe sub minge, pe finalul primei reprize, însă nu a avut forţă în şut și un apărător a respins in-extremis, din apropierea liniei porții. A mai fost o situaţie bună pentru oaspeţi în partea secundă, pe o învălmăşeală în careu, o minge şutată de „Tractor” Predescu din 6 metri, dar şi de alţi coechipieri, care nu a trecut de blocajul advers. Din minutul 63, Olanu a jucat în inferioritate numerică. Alexa a fost eliminat, după o ieşire nervoasă la Berbece. Victoria obţinută de AFC Vlădeşti cu Olanu nu este surprinzătoare dacă ne uităm în trecut pe rezultate. Vlădeştenii nu au pierdut niciun meci pe teren propriu în acest sezon. Au şase victorii şi patru remize.

„Mulţumim tuturor, în special suporterilor noştri, care ne încurajează frenetic la fiecare joc. Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar eu aşa cred şi simt, că avem cea mai frumoasă galerie din judeţ. Am întâlnit o echipă cu valoare, atât ca staff, pe bancă, cât şi în teren. Ne bucurăm că am mai bifat un rezultat pozitiv pe teren propriu. Dedicăm victoria căpitanului nostru, Marius Sava, care urmează să se opereze de menisc. S-a accidentat la meciul de Cupă, cu Mateeşti. Totodată, îi dedicăm acest succes şi fetiţei portarului nostru, Lucian Roşca, Adelina, care a împlinit o frumoasă vârstă”, a transmis Andrei Neagoe, jucătorul echipei AFC Vlădeşti.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *