Eminem l-a împins spre medalia de argint la Cupa Europeană

411 0

Triatlonistul Carol Popa a obținut un rezultat excepțional la primul concurs al sezonului

Sezonul a început senzațional pentru triatlonul românesc. Carol Popa a cucerit medalia de argint în cursa juniorilor la Cupa Europeană de la Quarteira, una dintre cele mai importante din calendarul internațional!

Încă de la începutul anului în care va împlini 18 ani, Carol Popa demonstrează că este unul dintre cei mai valoroși triatloniști europeni ai generației lui. Iar rezultatul obținut în Portugalia confirmă încă o dată acest lucru.

Legitimat la CSM Constanța și antrenat de Cristi Doicescu, sportivul nostru a încheiat cursa în 55 de minute, la doar 13 secunde în spatele învingătorului, spaniolul Izan Edo Aguilar.

Cel de-al doilea reprezentant al României în această cursă, Raul Petre, a terminat pe locul 30, însă, așa cum au subliniat cei de la Federația Română de Triatlon, el a avut un rol determinant în obținerea argintului european cucerit de Carol.

„Poate cel mai important rezultat al acestei curse este faptul că s-a lucrat în echipa la probele de înot și bicicletă, acolo unde Raul Petre a dat tot pentru Carol. Acesta este spiritul de care avem nevoie pentru calificarea unei ștafete la Jocurile Olimpice de la Los Angeles”, au spus oficialii Federației de Triatlon.

În ceea ce-l privește pe Carol Popa, constănțeanul are un secret: înaintea curselor se încarcă pozitiv ascultând melodii ritmate.

„Ascult de la Eminem melodii. Nu-mi vin să le numesc , pentru că sunt multe care îmi place și îmi dau un vibe bun înainte de cursă” – Carol Popa, triatlonist.

Pentru a obține rezultatele pe care le-a reușit în ultimii ani, printre care și un loc 4 la Campionatul European din  2022, dar și alte câteva medalii la concursurile din Cupa Europei, Carol se antrenează din greu. La înot, de exemplu, parcurge și câte 7 kilometri la un antrenament.

„Cel mai mult am înotat la un antrenament între 6.800 și 7.000 de metri. Nici o ședință de pregătire nu e însă prea grea atunci când vrei să-ți îndeplinești visul, iar eu vreau să ajung la Jocurile Olimpice de la Los Angeles” – Carol Popa, triatlonist.

În triatlon, bicicleta este cel mai bun prieten al sportivului și nu este doar o figură de stil. Fiecare triatlonist are grijă de propria bicicletă ca de ochii din cap.

„Nu i-am dat nume, dar suntem prieteni foarte buni. Petrecem foarte mult timp împreună, o curăț mereu, am grijă de ea. Știu s-o repar, dar la lucrurile mai avansate nu mă bag, pentru că nu aș vrea să stric ceva și mai bine o duc la un mecanic” – Carol Popa, triatlonist.

Calificarea ștafetei României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, obiectivul Federației Române de Triatlon

De altfel, prezența la Jocurile Olimpice din 2028, de la Los Angeles, cu o ștafetă, este obiectivul Federației Române de Triatlon și visul președintelui, Vlad Stoica.

„Avem o generație formidabilă de juniori cu care avem șanse foarte mari să ne calificăm la Los Angeles. Vorbim de Los Angeles pentru că jocurile acelea încep cam de acum. Calificarea începe cam de acum, de anul acesta. Și atunci orice competiție făcută în regiunea noastră cu puncte multe ne ajută în acest proces de calificare” – Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *