Încă un obiectiv WOW, la Călimăneşti: traseul educativ pe care se află şi podul cu lanţuri

143 0

Vineri, la Călimăneşti, primarul Florinel Constantinescu, Marius Dan Siiulescu – directorul general al Romsilva, Mihaela Andreianu – şefa Inspectoratului Şcolar Vâlcea şi Adam Jinaru, de la Direcţia Silvică Vâlcea, au inaugurat, alături de un grup de elevi şi de jurnalişti, un traseu educativ pitoresc, ce porneşte din zona Hotelului Central şi se încheie 2 kilometri şi ceva mai la Nord, spre Aqua Parcul de la Căciulata. Acest proiect este implementat împreună cu Primăria Călimăneşti şi ţin să-i mulţumesc domnului primar Florinel Constantinescu pentru buna colaborare. Le mulţumesc, deopotrivă, doamnei inspector general Mihaela Andreianu şi domnului director al DS Vâlcea. Traseele educative sunt foarte importante pentru noi deoarece arată, nu doar publicului ţintă – elevii şi preşcolarii, care este rolul pădurii şi al naturii. Totodată, arată cât de importantă şi frumoasă este meseria de silvicultor”, a explicat directorul general Sîiulescu. Primarul Florinel Constantinescu s-a arătat şi el încântat de colaborarea cu Romsilva şi i-a invitat pe toţi iubitorii de natură să parcurgă acest traseu de peste 2 kilometri, cu imagini pitoreşti şi alte atracţii deosebite. Unul dintre cele mai interesante obiective de pe traseu este podul cu lanțuri, situat la o altitudine de câteva zeci de metri, vizavi de Centrul SPA „Mirajul Oltului”. Acesta este un adevărat monument. Traversează prăpastia prin care curge pârâul Pleşului, afluent direct al Oltului. Podul oferă o panoramă senzațională şi o perspectivă minunată a naturii din jur.

sursa: arenavalceana.ro

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *