Principalele rezultate ale activităților și misiunilor desfășurate de structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, în contextul minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Paștelui Ortodox

117 0

COMUNICAT DE PRESĂ

 

În perioada 1-6 mai 2024, personalul Ministerului Afacerilor Interne din județul Vâlcea a fost suplimentat și mobilizat în vederea asigurării climatului de ordine publică şi a intervenţiei rapide în cazul unor situaţii de risc pentru cetăţeni.

 

În acest context, Instituția Prefectului – județul Vâlcea a asigurat, potrivit competențelor, coordonarea măsurilor de gestionare a climatului de ordine publică și pe linia situațiilor de urgență.

 

Aproximativ 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au fost prezenți în teren pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative. În urma activităţilor desfăşurate pe drumurile publice din judeţ pentru siguranța traficului rutier, poliţiştii au aplicat peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de aproximativ 317.000 lei. Totodată, poliţiştii vâlceni au verificat 958 de autovehicule, au legitimat 1.033 de persoane și au efectuat aproximativ 500 de testări alcool și droguri. Dintre amenzile aplicate, 352 au fost pentru depăşirea regimului legal de viteză, 32 pentru depăşire neregulamentară, 6 pentru conducerea sub influența alcoolului, 19 pentru abateri ale bicicliştilor, 3 pentru neacordarea priorității pietonilor/vehiculelor și 541 de amenzi s-au aplicat pentru alte nereguli. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 117 permise de conducere și retrase 47 de certificate de înmatriculare.

 

În perioada 1-6 mai 2024, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea au fost pe teren, pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite. Jandarmii vâlceni au desfășurat, în perioada menționată, 215 misiuni de ordine publică, dintre care, 17 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări religioase, cultural artistice sau sportive. În urma misiunilor executate au fost aplicate 69 de sancţiuni contravenționale dintre care 45 de avertismente scrise și 24 de amenzi în valoare de 9.700 lei.

 

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat, în perioada amintită,  130 de misiuni, din care 106 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unităţile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, 4 intervenţii pentru localizarea și lichidarea incendilor, 6 misiuni pentru protecţia și informarea preventivă a comunităţii (acțiuni desfășurate la unităţi de cult premergător slujbelor religioase cu aflux mare de persoane prilejuite de sărbătorile pascale) și 14 intervenţii pentru alte situaţii de urgenţă. În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 106 cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate medical 150 persoane.

 

 

De asemenea, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea au desfășurat, în perioada menționată, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, atât în spațiile recreaționale aglomerate, precum și la evenimentele cu public numeros. În ceea ce privește linia telefonică verde, 0800.870.070, specialiștii CPECA Vâlcea au consiliat 21 de persoane oferind, astfel, informaţii și suport și în aceste zile.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *