David Popovici, dezarmant de sincer:” Pe uscat sunt un împiedicat”!

452 0

Campionul mondial și european la natație vorbește fără ocolișuri despre cum este omul David Popovici în afara bazinului, motivele pentru care și-a înghețat anul la facultate, dar și ce calcule și-a făcut pentru Jocurile Olimpice de la Paris

Cea mai tare competiție sportivă a planetei se apropie, iar speranțele României la medalii la natație se leagă, în special, de David Popovici, calificat în probele de 100m și 200 m liber.

David recunoaște că este conștient că toată lumea așteaptă de la el o medalie la Paris, dar spune că încearcă să nu cedeze în fața presiunii.

„Mă gândesc foarte mult la Jocurile Olimpice, dar încerc să nu o fac. Vreau să-mi setez așteptări normale și, dacă reușesc o performanță importantă, să mă surprind. Încerc să nu mă gândesc la titlu și la timpi, ci doar la ce am de făcut. Dacă voi face bine ce am de făcut, s-ar putea să fiu campion olimpic, s-ar putea să fiu recordman mondial sau s-ar putea să nu” – David Popovicicampion mondial și european la natație, calificat la JO în probele de 100m și 200m liber.

 Până să se dueleze pentru aurul de la Paris, David Popovici a câștigat patru  trofee supreme la naționale. Cursele n-au fost deloc ușoare!

„E mai greu să-ți dozezi efortul în timpul curselor pentru că trebuie să dau totul neavând cu cine să mă întrec umăr la umăr. În cursele mai lungi, cum ar fi 200m , mi-ar prinde bine să am cu cine să mă fugăresc”- David Popovicicampion mondial și european la natație, calificat la JO în probele de 100m și 200m liber.

 Din bazin, dirijor al Team România

David Popovici a fost, alături de alți componenți ai Team România, protagonistul videoclipului imnului care-i va însoți pe „tricolori” în Franța.

„M-am simțit incomod din postura de dirijor la acele filmări. Eu sunt comod în apă, pe uscat sunt foarte împiedicat, iar dacă mă mai pui să cânt sau să dansez, sunt varză! Nu-mi place să cânt când mă vede lumea, fredonez melodii doar în duș”- David Popovicicampion mondial și european la natație, calificat la JO în probele de  100m și 200m liber.

 Ca să se poată focusa 100% pe pregătirea pentru Jocurile Olimpice și pentru a fi sigur că performează și la Facultatea de Psihologie, acolo unde este student, campionul mondial și european la natație a luat o decizie înțeleaptă în ceea ce privește studiile.

„Am vrut să încerc cu facultatea din anul Jocurilor Olimpice, să le fac pe amândouă, dar am văzut că nu mă pot concentra pe pregătire împreună cu facultatea pe cât de mult mi-ar plăcea, așa că am ales să îngheț anul, ne focusăm pe ce este mai important anul acesta și la anul mai încercăm o dată” – David Popovicicampion mondial și european la natație, calificat la JO în probele de  100m și 200m liber.

Puștiul de 19 ani recunoaște că rar trece o zi fără să dea autografe sau să fie solicitat la poze.

„Eu încerc să stau cât mai mult sub radar și îmi văd de viața mea normal. Am ieșit pe stradă cu șapcă, mască, cagulă, ochelari de soare, nu contează, oamenii mă recunosc” – David Popovicicampion mondial și european la natație, calificat la JO în probele de 100m și 200m liber.

 Antrenorul îi urmărește adversarii

 Adrian Rădulescu este unul dintre cei mai importanți oameni din echipa lui David Popovici. Antrenorul campionului european și mondial la înot este strategul curselor și cel care îl pregătește pe David zi de zi.

Cum era normal, tehnicianul a făcut planul pentru cea mai tare competiție din acest an, Jocurile Olimpice din vară!

„Visele sunt cele mai frumoase. Ne gândim cum să procedăm să navigăm cu succes prin serii, semifinale, să ajungem în finale pe un culoar cât mai bun și, de acolo să fie o luptă deschisă” – Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici.

Pe lângă faptul că se ocupă de pregătirea zilnică a lui David, Adrian Rădulescu este atent și la potențialii adversari ai campionului român.

 „Ne uităm și la adversari, sunt curios ce fac ceilalți, cum se antrenează, pe David îl interesează doar ce face el, focusul lui este pe cursele lui” – Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *